Concert pascal
MOPAN Suceava

Elevii solicită drepturi noi, cum ar fi cel la odihnă și timp liber, precum și o reglementare clară a temelor astfel încât acestea să fie date în sprijinul elevilor, nicidecum pentru evaluarea acestora. Astfel, majoritatea elevilor care au participat la o amplă consultare a Salvați Copiii România au afirmat că nu au suficient timp pentru activități recreative, culturale și sportive din cauza sarcinilor școlare exagerate care le sunt trasate în afara programului școlar. Urmare a consultării, un grup de reprezentanți ai copiilor, voluntari ai Organizației Salvați Copiii România, precum și reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța, Asociației Elevilor din București-Ilfov și Asociației Vâlcene a Elevilor au depus, joi, la registratura Ministerului Educației un proiect al “Statutului Elevului 2.0”. Proiectul de act normativ a fost redactat în urma unor consultări și dezbateri care au adunat în ultimele săptămâni peste 1.100 de elevi și reprezentanți ai acestora din toate județele țării, în cadrul unui proces coordonat de Salvați Copiii România.

 

Organizațiile semnatare cer Ministerului Educației să includă în noul statut dreptul de a primi un dispozitiv electronic cu acces la internet pentru învățământul online și pentru resursele educaționale virtuale, respectiv reglementarea tratamentului egal și nediscriminatoriu în școală pe baza practicii                administrativ-jurisdicționale a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și a cazurilor semnalate în ultimii ani la nivelul Organizației Salvați Copiii. Accesul nediscriminatoriu în școală este definit în proiect astfel încât elevii să folosească toate căile de acces și totodată să nu li se mai încalce dreptul fundamental la educație pe motive precum întârzierile sau lipsa unor semne distinctive.

 

În plus, proiectul introduce o procedură pentru protecția elevilor care formulează diverse sesizări în interes public, astfel încât aceștia să nu mai fie pedepsiți când semnalează nereguli și abuzuri din sistemul de învățământ. Este prevăzut și un mecanism de sesizare și de adresare a încălcărilor punctuale ale drepturilor elevilor în funcție de nivelul la care se produc acestea: școlar, local, național.

 

Nu în cele din urmă, documentul vine să îmbunătățească regulile privind răspunderea disciplinară a elevilor, corelată cu prevederile Codului civil astfel încât să înceapă odată cu vârsta de 14 ani. Exmatricularea elevilor se va putea face doar pentru infracțiuni și doar după luarea unor măsuri privative de libertate.

Proiectul depus armonizează drepturile și îndatoririle elevilor cu noile dispoziții din Legea învățământului preuniversitar, le clarifică și le face mai ușor de înțeles și aplicat atât de către elevi, cât și de către cadrele didactice.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a declarat: “Copiii ne atrag atenția că procesul de educație trebuie să pornească de la elev și nevoile lui de cunoaștere și dezvoltare, fără a reduce învățarea la note și calificative. Este momentul să-I ascultăm și să le apreciem efortul de a se implica și de a-și cere drepturile”.

Proiectul preia din alte acte normative reglementările minimale despre igienă și sănătate care trebuie asigurate în unitățile de învățământ și integrează atât normele dedicate prevenirii și combaterii bullyingului și cyberbullyingului, cât și pe cele referitoare la acordarea de către elevi a feedback-ului pentru activitatea cadrelor didactice.

Statutul Elevului ar trebui transpus într-un ghid online interactiv pentru informarea elevilor și va trebui adus la cunoștința acestora la începutul fiecărui ciclu de studiu prin grija conducerii unității de învățământ.

Alt element de noutate constă în înființarea forumurilor elevilor la nivelul localităților urbane pentru prezentarea și dezbaterea problemelor locale ale elevilor. Acesta se va întruni cel puțin trimestrial, va reuni elevii reprezentanți dintr-o localitate și va stabili soluții și măsuri la problemele identificate alături de reprezentanții autorităților locale.

În vederea implementării noului statut al elevului, capitolul de dispoziții finale introduce obligații de monitorizare a aplicării statutului trasate în sarcina Ministerului Educației și direcțiilor de învățământ preuniversitar din teritoriu. Direcțiile județene și cea a municipiului București vor monitoriza respectarea statutului la nivelul fiecărei unități de învățământ, în timp ce ministerul va agrega datele din județe, urmând ca acestea să prezinte anual un raport privind aplicarea statutului elevului la nivel național, respectiv la nivel local. Rapoartele anuale vor cuprinde planuri de acțiune pentru anul școlar următor în vederea rezolvării problemelor constatate la nivel instituțional sau sesizate de reprezentanții elevilor.

Elevii solicită Ministerului Educației să preia propunerea prezentată și să formeze un grup de lucru pentru stabilirea unei forme care să fie supusă consultării publice.

“Statutul Elevului 2.0” este susținut de către: Organizația Salvați Copiii România, Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Elevilor din București-Ilfov, Asociația Elevilor din Maramureș, Asociația Elevilor din Timiș, Asociația Elevilor din Bacău, Asociația Vâlceană a Elevilor, Uniunea Liceenilor Maghiari (Makosz), precum și Federația Coaliția pentru Educație.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava