Concert pascal
MOPAN Suceava

În actualul an academic, Facultatea de Inginerie Alimentară-FIA din Universitatea <Ștefan cel Mare> Suceava are numeroși studenți în anul I care provin de la licee cu profil real, ceea ce este îmbucurător. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, decanul facultății, profesorul universitar doctor Mircea Oroian, a declarat: „Este bine că sunt mulți studenți veniți de la licee cu profil real deoarece facultatea noastră, fiind în domeniul ingineresc, avem nevoie de o bază din spectrul disciplinelor matematică, fizică și chimie. Astfel, dacă ei au terminat un liceu cu profil real și nouă ne va fi poate mai ușor în a le transmite anumite competențe. Cei din uman nu au niște noțiuni chiar elementare de matematică și fizică și, de aceea, le este greu să parcurgă materia. La liceele cu profil umanist numărul de ore de matematică, fizică și chimie este mult mai redus. Sper să nu greșesc, dar am impresia că matematică nu se mai face în clasa a XII-a la unele profiluri, astfel încât e clar că la noi trebuie să facă un efort puțin mai mare pentru a recupera informațiile pe care nu le au”. Pe de altă parte, profesorul Oroian a afirmat că FIA continuă să-și promoveze oferta educațională în rândul liceenilor. De exemplu, în Săptămâna Europeană a Sportului, 100 de elevi  de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară au participat la FIA la o acțiune despre alimentație realizată în parteneriat cu profesoara Otilia Clipa de la Facultatea de Științe ale Educației. Decanul facultății sucevene a afirmat: „Noi nu renunțăm la activitățile de promovare. În această toamnă am avut ca invitați elevi de la Colegiul Alimentar, după ce în iulie am organizat școala de vară cu 52 de liceeni.  Pentru elevii de la Colegiul Alimentar a fost un eveniment legat de alimentație, cum influențează starea noastră de sănătate, dar și cum influențează starea de spirit, adică ce emoții avem atunci când mâncăm un anumit tip de produs alimentar”. Mircea Oroian a mai spus: „Ne vom promova pe tot parcursul anului universitar, pentru a crea o masă critică de elevi care la anul, în iulie, să devină candidați și ulterior studenți ai Facultății de Inginerie Alimentară. Nu poți elimina nici o modalitate de promovare. Fiecare modalitate de promovare are grupul ei țintă”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava