Concert pascal
MOPAN Suceava

Sâmbătă seară polițiștii din cadrul Secției 3 de Poliție Rurală Marginea, aflându-se în exercitarea  atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control autoturismul care se deplasa  pe strada Voievodului din comuna Sucevița condus de către un minor  de 16 ani, care se afla singur în autovehicul. S-a procedat la verificarea în bazele de date, ocazie cu care s-a constatat că șoferul nu figurează ca posesor de permis de conducere auto pentru nicio categorie. În urma discuțiilor purtate cu minorul, a rezultat faptul că acesta a luat mașina tatălui său fără ca acesta să știe, a ieșit cu aceasta din curtea imobilului din satul Voievodeasa, comuna Sucevița și a parcurs aproximativ 50 de metri pe strada Voievodului din localitate, după care a fost oprit de către patrula de poliție. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută de art. 335 alin. (1) cu aplic. art. 113, alin. (3) din Codul penal,cauza urmând a fi soluționată procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Sucevița.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava