Concert pascal
MOPAN Suceava

La data de 29 iunie orele 16:00, în timp ce polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului efectuau patrulări pe raza de competență, au oprit pentru control pe DJ 178E de pe raza localității Pîrteștii de Sus, comuna Cacica autoturismul condus de către un bărbat cu domiciliul în satul Poieni-Solca.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care șoferul a fost condus la Spitalul Orășenesc Gura Humorului pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Ajuns la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, șoferul a refuzat pe bază de semnătură în fața cadrelor medicale și a organelor de poliție recoltarea de probe de biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice, faptă prev. și ped. de art. 337 din Codul Penal, cauza urmând a se soluționa procedural.

Un bărbat din Poieni-Solca prins beat la volan s-a dat mare în fața polițiștilor, 9.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.5/10 (2 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava