Concert pascal
MOPAN Suceava

La data de 12 august ora 09:45, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Suceava, două echipaje de poliţie din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Ordine Publică au depistat şi oprit în trafic, la intersecția străzilor Ion Creangă cu Armenească, zona Băncii Transilvania, autoturismul condus de către un bărbat în vârstă de 60 ani din Suceava.  În urma verificărilor în bazele de date a numărului de înmatriculare şi a seriei de şasiu s-a constatat faptul că autoturismul nu deţine poliţă RCA valabilă. Prin urmare, s-a procedat la sancţionarea contravenţională a șoferului conf. art. 3 din Lg. 132/2017, fiind totodată reţinute plăcuţele de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,60 mg/L alcool pur în aerul expirat, oferul  fiind condus la U.P.U. Suceava în vederea recoltării de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

Un bărbat din Suceava a rămas fără plăcuţele şi certificatul de înmatriculare ale mașinii după ce a fost prins fără RCA. Fiind băut s-a ales și cu dosar penal  , 8.2 out of 10 based on 6 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.2/10 (6 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava