Comenzi MOPAN Suceava

În această zi din anul 1513, un conchistador spaniol a descoperit un imens ocean nou, Pacificul.

Trei secole mai târziu, John Keats marca evenimentul prin versurile sale emoționante:

Sau asemenea bravului Cortez când, cu privire de vultur,

A zărit Pacificul și toți oamenii lui

S-au privit cu o presimțire sălbatică,

Tăcut, pe un vârf din Darien”.

Din fericire, Keats a fost mai bun ca poet decât ca istoric, de vreme ce omul care a văzut Pacificul nu a fost Cortés, ci Vasco Núñez de Balboa.

Balboa s-a născut și a crescut în Extremadura, în vestul Spaniei, acea provincie aridă, cu relief plat, a cărei denumire înseamnă, literal, „extrem de dură”. A fost primul dintre conchistadorii cruzi și neînduplecați porniți din această regiune, lista cuprinzându-i și pe Cortés și Pizarro.

La 25 de ani, Balboa a ajuns pentru prima oară în Lumea Nouă, într-o călătorie de explorare a Columbiei. Ulterior, a încercat să se stabilească în Hispaniola (actualmente Haiti), dar la 35 de ani era deja înglodat în datorii și a fugit de pe insulă, îmbarcat clandestin, debarcând la Darién, pe coasta nordică a istmului Panamá, acolo unde istmul se întâlnește cu America de Sud.

Aici a început, în cele din urmă, să prospere și a preluat în curând conducerea coloniei spaniole. În scurt timp, Balboa a început să conducă expediții în interiorul continentului, în căutare de aur și de sclavi. Cu toate că nu a recurs niciodată la măcelărirea indienilor, cum au făcut unii dintre contemporanii săi spanioli, s-a folosit de mită, de forță, când a fost necesar, și ocazional de teroare, la un moment dat lăsând câinii spanioli de război să sfârtece 40 de indieni.

În 1513, Balboa a auzit zvonurile despre existența unor imense cantități de aur undeva în interiorul continentului și s-a hotărât să le descopere. Alegându-și 190 de oameni și câteva sute de călăuze și cărăuși indieni, a pornit pe 1 septembrie să traverseze sufocanta pădure tropicală de pe istmul Panamá, o junglă atât de deasă, încât, zile de-a rândul, nici el și nici oamenii lui nu au putut să vadă cerul.

Timp de 25 de zile, spaniolii căliți și neobosiți și-au croit drum prin jungla practic impenetrabilă și prin mlaștinile fetide, ajungând, în cele din urmă, pe coasta sudică a istmului, unde au văzut un vârf de munte înălțându-se în fața lor. Ordonându-le oamenilor săi să se oprească, Balboa s-a cățărat până în vârf și a văzut, în depărtare, oceanul.

Potrivit propriei mărturii a lui Balboa, a căzut imediat în genunchi, mulțumindu-i lui Dumnezeu și sfinților, apoi și-a chemat oamenii să urce la el pe vârf, unde au gravat numele regelui Spaniei pe trei trunchiuri de copac, ca să consfințească stăpânirea.

Patru zile mai târziu, Balboa a ajuns chiar la ocean. Aruncându-se în apă, cu toată armura pe el, și-a rotit sabia și l-a revendicat pentru Spania. Descoperirea Pacificului a fost cea mai importantă realizare a lui Balboa.

După numai șase ani, a fost implicat într-o dispută aprigă cu Pedrarias Davila, care era, în același timp, socrul și superiorul său, fiind responsabilul coloniei spaniole. Davila era invidios pe realizările lui Balboa și îl ura din cauza rapoartelor pe care le trimitea în Spania, în care îi condamna rezultatele slabe.

Când a sosit în colonie vestea că avea să fie înlocuit, Davila l-a chemat la el pe Balboa și l-a judecat sub acuzații false de trădare.

Marele explorator și trei dintre camarazii săi au fost decapitați în piața mare din Darién, iar trupurile lor au fost lăsate hrană pentru vulturi.

Tot la 26 septembrie:

1791: Se naște la Rouen pictorul francez Théodore Géricault.

1820: Moare unul dintre pionierii Americii, Daniel Boone.

1888: Se naște poetul american (ulterior britanic) T.S. Eliot.

1898: Se naște în Brooklyn compozitorul american George Gershwin.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava