Concert pascal
MOPAN Suceava

Luni, 2 octombrie 2023, la ora 11.00, a avut loc în Aula Magna „Mihai Eminescu” festivitatea de deschidere a anului academic 2023-2024 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC). 

La eveniment au participat prof. univ. dr. Tudorel TOADER – Rectorul UAIC, Petru-Bogdan COJOCARU – Prefectul Judeţului Iaşi, Costel ALEXE – Președinte al Consiliului Judeţean Iaşi, Mihai CHIRICA – Primarul Municipiului Iaşi, Alexandru MURARU – deputat, Înaltpreasfinţitul TEOFAN – Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Excelenţa Sa Iosif PĂULEȚ – Episcop al Diecezei de Iaşi, prof. univ. dr. Viorel SCRIPCARIU – Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, prof. univ. dr. Cristian Nicolae UNGUREANU – prorector al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, prorectori, decani, cadre didactice, reprezentanți ai organizațiilor partenere și studenți. 

Ceremonia a început cu mesajul Rectorului, prof. univ. dr. Tudorel TOADER: „Deschidem astăzi cel de-al 163-lea an universitar la prima universitate modernă a României, care inițial se numea Universitatea din Iași. Spiritul academic cultivat de universitatea noastră își regăsește filonul în urmă cu 460 de ani, la Colegiul de la Cotnari, Colegiul de la Mănăstirea Trei Ierarhi, la Academia Domnească din Iași, la Academia Mihăileană, un spirit care s-a inițiat, s-a dezvoltat, s-a consolidat si s-a transformat în universitatea de astăzi. Transmitem Bun venit la UAIC studentilor din anul I, îi felicităm pentru alegerea de a studia la instituția cu cea mai îndelungată tradiție academică din România.”

Rectorul UAIC a prezentat în continuare cele mai actuale informații despre Universitate, menționând rezultatele bune ale admiterii 2023, investițiile în infrastuctura cercetării științifice,  gama completă de studii preuniversitare pe care le oferă UAIC și care sunt finanțate integral de la bugetul de stat, investiții finalizate și în curs de finalizare, finanțate din resurse externe, cooperarea internațională și activitățile dedicate studenților. Prof. univ. dr. Tudorel TOADER a încheiat cu o urare: „Vă doresc un an bun, cu bucurii, cu sănătate, cu succese.”

În continuare, reprezentanții instituțiilor invitate au transmis mesaje adresate comunității academice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Prof. univ. dr. Viorel SCRIPCARIU, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” a transmis mesajul universităților publice din Iași: „Ceea ce face universitatea dumneavoastră un loc special este abordarea holisitică și amplitudinea competențelor educaționale. La început de an universitar, vă doresc curaj și putere în misiunea dumneavoastră asumată de a face lumea mai bună prin educație și cunoaștere.”

Ceremonia a continuat cu alocuțiunea prof. univ. dr. Ovidiu Gabriel IANCU, președintele Senatului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care a evocat 5 mesaje lansate în spațiul universitar de mari personalități ale lumii și a încheiat cu o urare: „În numele Senatului Universității, adresez urări de an universitar rodnic tuturor universităților din Iași.”

Următorul moment din program a fost cursul inaugural „Structuri mitico-religioase ale noilor tehnologii”, susținut de prof. univ. dr. Nicu GAVRILUȚĂ, Director al Consiliului pentru Studiile Universitare de Doctorat al UAIC. 

A urmat premierea studenților cu cele mai bune rezultate în anul universitar 2022-2023 de către două companii partenere ale UAIC și Fundația Alumni a UAIC. Astfel, au luat cuvântul Bogdan BABICI, Director Regional Retail, Regiunea Moldova, Raiffeisen Bank și Roxana HĂNŢĂSCU, Director Regional Retail – Groupe Société Générale. Diplomele au fost oferite de conf. univ. dr. Constantin-Iulian DAMIAN – Prorector pentru programe de licenţă, masterat şi activităţi de formare a personalului didactic din învăţământul, conf. univ. dr. Florin BRÎNZĂ – Prorector pentru studii doctorale, digitalizare, Filialele și Extensiunile UAIC. În total, au primit premii 46 de studenți.

Studentul Iustin-Gheorghe JALABOI, reprezentantul studenților Universității a transmis un mesaj colegilor săi din anul I: „Vă îndemn să faceți voluntariat și să învățați să fiți critici, dar și să oferiți soluții. Mult succes!”

Ceremonia de deschidere a anului universitar 2023-2024 s-a încheiat cu tradiționalul „Gaudeamus Igitur”, intonat de Corala „Universitas”, compusă din studenți de la toate cele 15 facultăți ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Întrucât Aula Magna „Mihai Eminescu” este, în fiecare an, neîncăpătoare pentru cei ce doresc să asiste la festivitatea de deschidere a anului universitar, a fost amenajată și la ediția de anul acesta, pe Sala Pașilor Pierduți, o zonă în care evenimentul a putut fi urmărit în direct audio-video de peste 200 de persoane. De asemenea, ceremonia a fost transmisă în direct și online, pe contul de YouTube al UAIC. Înregistrarea evenimentului poate fi urmărită aici: https://www.youtube.com/watch?v=pFpM41v56Cc

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a deschis anul universitar 2023-2024 și la filialele din Focșani și Botoșani. Duminică, 1 octombrie, la ora 12.00 a avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar la filiala din Focșani a UAIC, la care au participat prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul UAIC, Cătălin TOMA, Președinte al Consiliului Judeţean Vrancea, Cristi Valentin MISĂILĂ, Primarul Municipiului Focşani, Claudia-Lavinia SERAFIMCIUC, Subprefect, Gheorghiță BERBECE, Subprefect, Ionel CEL-MARE, Vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea, prorectori, decani, prodecani și cadre didactice ale facultăților care au programe de studii la filiala din Focșani (Drept, Geografie și Geologie, Istorie, Litere, Psihologie și Științe ale Educației). Înregistrarea evenimentului poate fi urmărită aici: https://www.youtube.com/watch?v=QAvTrkfICvE

Festivitatea de deschidere a anului universitar la filiala din Botoșani a UAIC a avut loc luni, 2 octombrie, la ora 16.00 în Aula Colegiului Național „A.T. Laurian”. La eveniment au participat prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul UAIC, Cosmin ANDREI, Primarul Municipiului Botoșani, Marius Budăi, deputat, Ioan ONOFREI, Director al Colegiului Național „A.T. Laurian”, prorectori și cadre didactice de la cele două facultăți care au specializări la filiala UAIC din Botoșani (Economie și Administrarea Afacerilor și Litere). Înregistrarea evenimentului poate fi urmărită aici: https://www.youtube.com/watch?v=sgx0LkrGBCs

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava