Concert pascal
MOPAN Suceava

Vineri, 29 martie a.c., Departamentul de Științe Umane și Social – Politice al Facultății de Istorie și Geografie, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), a organizat dezbaterea „Extremismul și populismul împotriva democrației”.

Evenimentul, moderat de prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru, i-a avut ca invitați pe prof. univ. dr. Radu Carp (Universitatea din București), prof. univ. dr. Daniel Șandru (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc – IICCMER), alături de prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector cu Imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană al USV,  prof. univ. dr. Florin Pintescu, decan al Facultății de Istorie și Geografie din cadrul USV, și lector dr. Marin Gherman, toți trei cadre didactice ale Departamentului de Științe Umane și Social – Politice al universității sucevene. În contextul conștientizării efectelor produse de mișcările populiste și extremiste, USV a manifestat deschiderea necesară pentru a deveni locul dezbaterii vii, reale și în slujba democrației, intervențiile din cadrul evenimentului constituind valoroase lecții de științe politice, sociale și de istorie, atât de necesare tinerilor în vederea dobândirii unei culturi politice minimale.

Au fost atinse subiecte precum provocările populismului din comunicarea politică, pericolul dezinformării prin Tik-Tok, Facebook sau Telegram și nevoia igienizării spațiului informațional, necesitarea recalibrării ideologice, erodarea democrației, problemele  de identitate națională, fenomenul „nostalgiei transgeneraționale”, rolul inteligenței artificiale și multe altele. Prof. univ. dr. Radu Carp de la Universitatea din București și  prof. univ. dr. Daniel Șandru, președinte executiv IICCMER, au analizat, prin exemple concrete, manifestările periculoase și antidemocratice ale extremismului și populismului. A fost adus în discuție și subiectul fragilității instituționale a democrațiilor din estul Europei într-un context politic dificil, cauzat de războiul din vecinătatea UE, precum și cel al retoricii populiste lansată în diverse cicluri electorale din Occident.

Majoritatea soluțiilor identificate în cadrul dezbaterii „Extremismul și populismul împotriva democrației” țin de consolidarea instituțiilor democratice prin educație și creșterea rezilienței sociale față de provocările noului mileniu (dezinformare, războaie informaționale, creșterea neîncrederii în democrație, în lideri politici, elite intelectuale și culturale etc.). Experiența la catedră, expertiza profesională, accesul la informații, buna cunoaștere a profilurilor politice actuale și impresionantul „bagaj” de lecturi cu care au venit atât vorbitorii anunțați de organizatori, precum și cei care au luat cuvântul în sesiunea de Q&A, au determinat întărirea ideii conform căreia universitatea trebuie să rămână spațiul dezbaterii de idei, care formează tinerii de astăzi și specialiștii de mâine ai societății. Totodată, a fost lansată ideea introducerii și organizării de prelegeri sau cursuri pe tema identificării și combaterii dezinformării pentru adolescenții și tinerii din învățământul gimnazial, liceal și universitar.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava