Concert pascal
MOPAN Suceava

Vicepremierul Ion Marcel Ciolacu va conduce delegația guvernamentală care va participa marti, 29.08.2017,  la ceremoniile dedicate marcării Insurecției Naționale Slovace, organizate la Zvolen și Banská Bystrica, în Slovacia.

Din delegația română fac parte secretarul de stat în cadrul Ministerului Apărării Naționale Mircea Dușa, ambasadorul României în Republica Slovacă, Steluța Arhire, general de brigadă Teodor Incicaș, Statul Major General, general –maior Petrică Lucian Foca, comandantul Comandamentului Forţelor Întrunite, consilierul de stat Florin Vodiță. Invitat special în delegația română este generalul în retragere Neculai Pruteanu, veteran de război și unul dintre ultimii supraviețuitori care au luptat atât pe frontul de Est, cât și pe cel din Vest. Ostaşii români au contribuit, alături de aliații lor, la eliberarea a peste 1700 de  localități, între care 31 de oraşe din întreaga Cehoslovacie.

Delegația română va participa la ceremoniile dedicate Zilei Naționale a Republicii Slovace și comemorării eroilor militari români căzuți la datorie în al Doilea Război Mondial pe actualul teritoriu slovac. Cu acest prilej, vicepremierul Marcel Ciolacu va susține un discurs alături de președintele Republicii Slovace, Andrej Kiska, și prim-ministrul slovac, Robert Fico.

De asemenea, oficialii români vor depune coroane de flori la Cimitirul Militar al Armatei Române din orașul Zvolen și la Monumentul Eroilor din centrul orașului Banská Bystrica, unde se află o placă în limba română pe care este inscripționat ”Mulțumiri Armatei Române, eliberatoarea orașului” și vor participa la acordarea de decorații unor veterani de război.

Vicepremierul Ciolacu și membrii delegației române vor participa, totodată, la un dejun de lucru oferit de vicepremierul slovac Peter Pellegrini, ministru al Investițiilor și Informatizării.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava