Concert pascal
MOPAN Suceava

Sâmbătă după amiază echipajul din cadrul Poliției Suceava-Biroul Rutier, în timp ce efectua activități de supraveghere și control trafic  în zona de responsabilitate,   a observat o motocicletă, care se deplasa pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava.

Aceasta a fost înregistrată de aparatul radar cu viteza de 95 de km la oră în localitate,  în zona de limitare a vitezei de 50 de km la ora. Conducatorul  a  fost  oprit în vederea  sancționarii  pentru  abaterea  comisă,  ocazie cu care acesta a declarat ca nu posedă permis de conducere. Întrucat emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest acesta indicănd o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificarilor  efectuate, s-a stabilit ca acesta  este un barbat de 47 ani cu domiciliul   în Suceava.

Ulterior acesta a fost condus la Spitalul Judetean de Urgență în vederea recoltarii de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauza s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava