Concert pascal
MOPAN Suceava
  • Potrivit datelor Vola.ro, cei mai mulți români revin acasă în perioada 15 – 31 decembrie, când sunt programate 79% dintre zborurile diasporei.
  • În perioada sărbătorilor, prețul mediu/bilet de avion către România este de 211 euro.
  • În pragul Sărbătorilor, agenția de turism online Vola.ro lansează campania “Hai Acasă”, care ne spune poveștilor românilor plecați în afara țării.

De Sărbători, toate drumurile duc acasă, în România, lângă cei dragi. Cei mai mulți români care locuiesc acum în străinătate și-au rezervat zborurile către țară, unde vor reveni în a doua parte a lunii decembrie, la timp pentru a petrece sărbătorile de iarnă alături de familie.

De Crăciun, românii se întorc acasă

Potrivit datelor Vola.ro, cei mai mulți români revin acasă în perioada 15 – 31 decembrie, când sunt programate 79% dintre zborurile diasporei. În ceea ce privește aeroporturile pe care aterizează aceștia, clasamentul poziționează Otopeniul pe primul loc, care va gestiona 67% dintre zborurile românilor care se întorc în țară, fiind urmat de aeroporturile din Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Suceava, Bacău.

În fiecare an, diaspora se întoarce acasă de sărbători, astfel că aglomerația din aeroporturi crește semnificativ în luna decembrie. Cei mai mulți oameni se întorc din țările în care se află comunități numeroase de români: Italia, Marea Britanie, Belgia, Franța, Germania, Spania. Pe aeroporturile din București, Iași și Cluj, cele mai multe zboruri ale diasporei vor fi din Bruxelles, Londra, Paris, Milano și Madrid.

De altfel, românii plecați în străinătate se întorc în țară preponderent din orașele Bruxelles, Paris, Londra, Dublin, Milano, Roma, Dortmund, Madrid, Bologna și Frankfurt. În topul țărilor cu cele mai multe rezervări cu destinația România se numără Italia, cu 22.4% din numărul total al rezervărilor, Germania, cu 13.7% din rezervări, Marea Britanie, cu 13% din rezervări, Belgia, cu 12.2% din rezervări, procentele mai mici fiind distribuite între Franța, Irlanda, Spania, Danemarca, Elveția și Austria.

Cât costă biletele de avion în perioada sărbătorilor de iarnă?

Prețurile biletelor spre România variază în funcție de aeroportul pe care se aterizează. În perioada sărbătorilor (15 decembrie – 2 ianuarie), un bilet de avion către Sibiu costă, în medie, 300 de euro. Urmează Suceava, cu 230 de euro, Bacăul, cu 218 euro, Iașiul, cu 217 euro, Bucureștiul, cu 214 euro, Timișoara, cu 202 euro, și Cluj, cu 200 de euro. În topul destinațiilor accesibile din România, cu un preț mediu de sub 200 de euro/bilet de avion, se află: Satu Mare, Craiova, Târgu Mureș, Oradea, Baia Mare și Constanța. Astfel, rezultă un preț mediu/bilet de avion către România de 211 euro.

Există și câteva recorduri de sezon la acest capitol: cel mai ieftin bilet spre România între 15 decembrie și 2 ianuarie a costat numai 51 de euro, pe ruta Roma – Suceava. La polul opus, cel mai scump bilet a fost 2.142 de euro pentru un zbor Vancouver – București.

Românii și-au rezervat din timp zborurile către casă în perioada sărbătorilor, având în vedere faptul că este cunoscută aglomerația tipică lunii decembrie. În plus, cei mai mulți au vrut să profite de prețuri mai mici, achiziționate în avans, astfel că 68% dintre rezervări au fost făcute cu 31-90 de zile înainte de data zborului. 17% dintre români au rezervat cu mai puțin de 30 de zile înaintea, pe când doar 15% dintre ei au fost siguri că vor putea călători și că vor fi acasă de sărbători, luând biletele cu peste 90 de zile înainte.

Crăciunul îi va prinde acasă pe românii din diaspora. Potrivit datelor Vola.ro, durata medie de ședere a acestora în țară este de 9 zile, un sejur prelungit pentru petrecerea sărbătorilor alături de cei dragi.

Vola.ro lansează o nouă ediție a campaniei “Hai Acasă”

În pragul Crăciunului, agenția de turism online Vola.ro lansează campania “Hai Acasă”, prin intermediul căreia și-a propus să descopere cele mai emoționante povești ale românilor plecați în afara țării și motivele pentru care ei vor să vină aproape de cei dragi, de Sărbători. Cu această ocazie, ei au împărtășit amintiri sau momente pline de emoție și ne-au amintit, încă o dată, cât de mare este bucuria de a fi împreună. Clipul campaniei poate fi urmărit chiar aici.

Despre Vola.ro

În 2023 Vola.ro a fost desemnată cea mai cunoscută, utilizată și mai recomandată agenție de turism online din România. Compania a avut, încă de la înființare, o dinamică explozivă, atât că cifră de afaceri, cât și ca număr de angajați și clienți. Vola.ro deservește persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: suport pentru rezervarea biletelor de avion opțiunea de bilete rambursabile, rezervări hoteluri, vacanțe, asigurări medicale de călătorie și servicii de rent-a-car.

În ultimii ani, strategia Vola.ro s-a îndreptat spre dezvoltarea unor servicii de călătorie unice, de tip fintech, menite sa protejeze clienții de incertitudinea din jurul călătoriilor. Fast Refund, Trip Protect, Flex sunt produsele care permit recuperarea banilor în diferite situații.

De asemenea, Vola.ro este prima companie din România care a fost clasată pe primul loc, pentru trei ani consecutivi, în topul Deloitte Technology Fast 50, în Europa Centrală. În 2015, Vola.ro a primit o investiție de 5 milioane de euro din partea 3TS Capital Partners, același fond care a mai investit în România în Elefant.ro, InternetCorp, Zoot și Vector Watch.

În 2022, Vola.ro a intermediat vânzări în valoare de 73 mln EUR.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava