Concert pascal
MOPAN Suceava

Poliția Suceava a transmis că în cadrul acțiunii Blocada, zeci de șoferi băuți au fost prinși în trafic în mai multe zone ale județului. Astfel, la primele ore ale zilei de duminică, 27 august polițiștii din cadrul SPR 12 Preutești, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare și desfășurau activități de control trafic pe raza localității Preuteşti au oprit pentru control autoturismul care circula pe DJ 208, din direcția Dolhasca spre Fălticeni. Procedând la legitimarea conducătorului auto s-a constatat că acesta era un bărbat de 28 ani, din comuna Hârtop. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru rezultatul fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe de sânge și stabilirea cu exactitate a alcoolemiei din sânge. S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influența alcoolului”. De asemenea, sâmbătă seara, polițiștii din Dolhasca au oprit în satul Probota autoturismul condus de către un localnic în vârstă de 38 ani. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,75 mg/l în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.

Tot sâmbătă, la ora 23.55, un echipaj de poliție din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, în timp ce se afla în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier în cadrul acțiunii „Blocada” a oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat de 37 ani, din municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud. Având în vedere că șoferul avea halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.

Un alt exemplu dat de Poliția Suceava este cel al unui șofer de 30 de ani prins băut în timp ce conducea pe DN 2E. Sâmbătă, la ora 17.06, un echipaj din cadrul IPJ Suceava – Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, aflat pe timpul exercitării atribuțiilor de serviciu pe D.N. 2E și a siguranței traficului rutier  pe tronsoanele de drum cu risc ridicat de producere a evenimentelor rutiere în zona de responsabilitate a Poliției Orașului Vicovu de Sus, conform prevederilor planului de acțiune „Blocada”, a oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat de 30 de ani, domiciliat în comuna Voitinel. Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 0.83 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava