Concert pascal
MOPAN Suceava

La Muzeul de Istorie din muncipiul Suceava au debutat joi, 7 septembrie, Zilele Culturii Polone, manifestare organizată de Uniunea Polonezilor din România cu sprijinul Institutului Polonez din București și cofinanțată de Departamentul de Colaborare cu Diaspora Poloneză și Polonezii din Străinătate din cadrul Ministerului de Externe al Republicii Polone  din fondurile pentru diaspora poloneză.

Manifestarea aflată la cea de-a19-a ediţie care se desfăşoară sub deviza «Mai aproape unii de alţii” a reunit invitaţi atât din ţară cât şi din străinătate reprezentanţi ai Senatului Poloniei, consulul ambasadei Poloniei la Bucureşti, deputatul Uniunii Polonezilor din România, Victoria Longher şi preşedintele Uniunii, Ghervazen Longher, autorităţi locale precum subprefectul Silvia Boliacu sau vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Viorel Seredenciuc.

Reprezentantul  etnicilor polonezi în Parlamentul României, Victoria Longher, a făcut referire în discursul său la importanţa manifestării arătând că scopul Zilelelor Culturii Polone este acela de promovare a istoriei polone, a culturii și imaginii Poloniei contemporane în rândul vecinilor români precum și de desfăşurare a unor acțiuni care să vină în sprijinul cunoașterii reciproce polono-române.

Vorbitorii au evidenţiat în general relaţiile bune de prietenie existente între cele două ţări relaţii care vor fi dezvoltate în viitor. « Cred că pe viitor vom fi şi mai aproape unii de alţii », a spus trimisul preşedintelui Consiliului Judeţean, vicele Viorel Seredenciuc, făcând referire la sloganul manifestării « Mai aproape unii de alţii ». Subprefectul Boliacu a amintit că în cadrul Prefecturii există o persoană de etnie polonă care se ocupă de relaţiile româno-polone.

După deschiderea oficială a manifestărilor a avut loc simpozionul intitulat „Legături istorice și culturale polono-române” care se va întinde pe două zile. Simpozionul este structurat pe trei secțiuni: În lumea istoriei, În lumea culturii și În lumea problematicii bucovinene. Totodată joi a fost vernisată expoziția intitulată „Józef Piłsudski – om de stat al Poloniei și Europei”, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea Mareșalului Józef Piłsudski, aceasta fiind un rezultat al colaborării dintre Muzeul Bucovinei din Suceava și Institutul Polonez din București.

În cadrul Zilelor Culturii Polone organizatorii au mai pregătit și alte manifestări printre care prezentarea de noi cărți dedicate relațiilor polono-române sau Sărbătoarea Roadelor care este programată sâmbătă 9 septembrie la Soloneţu Nou.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava