Concert pascal
MOPAN Suceava

Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău deschide calendarul proiectelor și evenimentelor cultural-artistice pentru anul 2024 cu un eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale, organizat în data de 15 ianuarie 2024, ora 17.00, care se anunță a fi o sărbătoare a interferențelor cultural-artistice.

Sub genericul „Provocări colocviale”, Centrul îl are invitat pe unul dintre cei mai apreciați, lecturați și prolifici intelectuali ai Bacăului, universitarul, memorialistul, criticul şi istoricul literar, eseistul Constantin Călin, o prezenţă care înnobilează spaţiul cultural băcăuan, deținător al Premiului „Lucian Blaga” (la Secțiunea I, Filologie și Literatură) acordat de Academia Română, în anul 2019, pentru volumul „Dosarul Bacovia – III. Triumful unui marginal” (Editura Babel, Bacău, 2017).

Pretextul reîntâlnirii cu publicistul de elită Constantin Călin este dat de titlul prelegerii „Cultură și responsabilitate”, una extrem de generoasă şi pilduitoare, și de prezentarea celui de-al doilea volum „Scrisori către un redactor” (editura Babel, 2023).

Despre profunzimile și rigorile literare, în spiritul cercetătorului autentic Constantin Călin, ne vor vorbi Carmen Mihalache și Daniel Ștefan Pocovnicu.

Întrucât Ziua Culturii Naționale are o vibrație aparte, momentele artistice vor fi susținute de preot Iulian Mușat, Teona Mușat, acompaniați la pian de conf. univ. dr. Mihaela Spiridon, și de Grupul de copii „Anastasia”, coordonați de preot Marian Vătămănescu.

Semnificația Zilei Culturii Naționale, la care se adaugă, cu îndreptățire, ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu, trebuie să se sprijine pe ceea ce un popor, o națiune, are sacra datorie să facă în fiecare din zilele de peste an, în spiritul în care lucrează și metafora eminesciană „Când privesc zilele de-aur a scripturelor române”.

Sponsorul programului cultural „Ziua Culturii Naționale” este S.C. Donʼt Worry S.R.L. Bacău.

Programul cultural pentru anul 2024 al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfăşoară sub genericul „Patrimoniu – valoare și valorizare”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava