Concert pascal
MOPAN Suceava

La Muzeul Național al Bucovinei va fi deschisă, începând cu data de 24 octombrie 2023, „Expoziția Taberei de pictură a Muzeului Național al Bucovinei”, care este etalată publicului larg în spațiile Foaier și Cafeteria ale Muzeului de Istorie din Suceava.

Expoziția reunește pe simeze lucrările artiștilor plastici profesioniști care au participat la Tabăra de pictură a Muzeului Național al Bucovinei, organizată în vara acestui an la Mănăstirea Humorului.

Expun artiștii: Cela Neamțu, Costin Neamțu, Liviu Suhar, Virgil Parghel, Doina Valeria Mihăilescu, Ștefan Potop, Pușa Pîslaru, Oana-Ruxandra Hrișcă, Liviu Șoptelea, Ovidiu Buzec, Ion Coțofan, Sorin Baciu, Sergiu Grapă, Emilian Adrian Gavrilean, Răzvan Ștefan Horobeț și Konstantyn Ungureanu BOX.

„Alături de ei a fost prezent și pictorul Anghel Siminiuc, cunoscut și apreciat acuarelist sucevean, care în prezent se recuperează după ce s-a confruntat cu o problemă de sănătate. Îi dorim recuperare grabnică! În acest demers, am fost sprijiniți deplin de d-nul Iacob, gazda noastră de la Mănăstirea Humorului, care a pus „Casa Bunicilor” la dispoziția acestor oaspeți talentați și minunați, în spațiul mirific al zonei”, a transmis Muzeul Bucovinei într-un comunicat de presă.

Generații diferite, diverse maniere de lucru, profesori și elevi reîntâlnindu-se în acest creuzet creator, inspirație, schimburi de idei, bună dispoziție și umbra pădurii într-o perioada caniculară, iată câteva note ale acestei întâlniri. Rezultatul: 43 de lucrări de pictură, colaje, pastel, care vor îmbogății patrimoniul Colecției de Artă cu valori ale artei contemporane.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 24 octombrie – 15 noiembrie 2023, între orele 10-18, de marți până duminică.

16 artiști plastici expun la Muzeul de Istorie din Suceava lucrările realizate într-o tabără de pictură organizată la Mănăstirea Humorului, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava