Concert pascal
MOPAN Suceava

Delgaz Grid a comunicat că luni, 7 februarie, începînd cu ora 10.00, va sista temporar alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor de pe 18 străzi din Suceava, pentru executarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție. Întreruperea va afecta abonații de pe următoarele străzi: Zefirului, Mitocului, Decebal, Dragomirna, Ileana Bardă, Cezar Petrescu, Constantin Brătianu, Biruinței, Stadionului, 28 Noiembrie, Depoului, Micșunelelor, Lipoveni, Livezi, Eraclie Porumbescu, Cîmpului, Barbu Delavrancea și Vasile Lupu. Reluarea serviciului se va efectua treptat, imediat după finalizarea lucrărilor, cel mai probabil începînd cu ora 14.00. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sînt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 – număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă sau 0265.200.928 – număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava