Concert pascal
MOPAN Suceava

Începând cu luna septembrie, Şcoala de Valori şi Provident Financial România, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale, dau startul unei noi ediţii a programului Bursele stART, o iniţiativă prin care îşi propun să susţină liceenii pasionaţi de muzică, desen şi pictură să îşi ia avânt în carieră. În cadrul programului, sunt oferite oferite 50 de burse la pictură, desen și muzică, în valoare totală de 150.000 de lei.. Tinerii artişti sunt încurajaţi să aplice la proiect până la data de 31 octombrie 2016.

Programul Bursele stART este un program naţional aflat la cea de-a 3-a ediţie, prin care elevii de liceu din clasele IX-XII, pasionaţi de muzică, desen şi pictură, pot aplica pentru una dintre cele 50 de burse ce îi vor ajuta să-şi valorifice talentul şi să dea curs oportunităţilor care apar. În total, în cadrul programului vor fi acordate 15 burse X 2.200 lei pentru secţiunea Pictură, 15 burse X 2.200 lei pentru secţiunea Desen şi 20 burse X 4.400 lei pentru secţiunea Muzică. Bursele stART este un program organizat de Provident România şi Şcoala de Valori, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi se adresează elevilor din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Piteşti, Galaţi. Bursele sunt anuale și vor fi acordate lunar în perioada ianuarie-decembrie 2017.

Cu ajutorul acestor burse, tinerii își pot achiziționa materiale, instrumente și echipamente necesare cultivării talentului și vor putea participa la concursuri naționale, expoziții, concerte sau vor putea urma cursuri de perfecționare în domeniul artistic ales. Bursierii vor beneficia și de consiliere pentru dezvoltarea lor profesională și personală.

Povești de succes

În cadrul edițiilor anterioare, 100 de tineri talentați la muzică, pictură și desen au beneficiat de burse. „Cu ajutorul primei burse am reuşit să particip la un concurs naţional de icoane la care am obţinut premiul I, dar şi la un concurs legat de alimentaţia sănătoasă. În plus, mi-am achiziţionat un şevalet pe care mi-l doream foarte mult, pensule de mai bună calitate şi, în

general, materiale pentru pictură care m-au ajutat să-mi îmbunătăţesc desenele“, spune Amalia Ifrosă, bursieră la pictură în cadrul edițiilor Bursele stART din 2014 și 2015.

„Mi-am achiziţionat diferite articole muzicale cu care am performat în două mari concerte în acest an. Mai departe, vreau să investesc banii în instrumente şi visez la un studiou al meu“, spune Mădălin Nedelcu, bursier la muzică în cadrul ediției Bursele stART din 2015.

„Cu ajutorul bursei, mi-am putut achiziţiona mai multe materiale pentru desen care-mi lipseau: un şevalet, creioane acurelabile, cărţi de desen. În plus, am putut să încerc metode noi, cum ar fi desenul în peniţă şi tuş sau pictura în guaşă, pe care nu le experimentasem pentru că nu aveam instrumentele necesare“, spune Eliza Luca, bursieră la desen, în cadrul ediției Bursele stART din 2015.

Poveştile bursierilor din ediţiile trecute pot fi urmărite pe blogul Şcoala de Valori şi pe pagina de Facebook.

Ce criterii trebuie să îndeplinească tinerii pentru a primi o bursă stART?

• Să fie talentaţi la pictură, desen sau muzică (instrument sau voce)
• Să fie la liceu, într-una din clasele IX – XII
• Să fie înscrişi într-un club de pictură, desen sau muzică sau într-o instituţie şcolară de profil din România
• Să fi obţinut premii la concursuri naţionale şi/sau internaţionale de arte
• Să fie cetăţeni români şi să aibă domiciliul stabil în România și să aibă un venit de maximum 950 de lei/ membru de familie

Pentru mai multe detalii despre înscriere şi lista completă a criteriilor de validitate, intră pe pagina proiectului www.scoaladevalori.ro/proiecte/burselestart. Data limită de trimitere a dosarului este 31 octombrie 2016.

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală modernă, non-profit, a cărei viziune este transformarea României într-o societate care generează încredere, echilibru şi curaj. De aceea, ghidaţi de valori, Școala de Valori își propune să construiască caractere puternice pentru viitor prin crearea unei comunităţi de adolescenţi autonomi, care acţionează colaborativ, responsabil şi etic.

Provident Financial România este o instituție financiară nebancară înregistrată în Registrul General al Băncii Naționale a României și face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), unul dintre cei mai importanți furnizori de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 2,6 milioane de clienţi în șapte ţări din Europa Centrală şi de Est – Bulgaria, Cehia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria, precum şi în Mexic. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din regiune și una dintre cele mai puternice 250 de companii internaţionale listate la Bursa din Londra. În cei zece ani de prezență pe piața locală, compania a investit în România peste 257 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 45 de milioane de euro. De asemenea, compania dezvoltă și susține diverse programe de responsabilitate socială – programe de educaţie financiară, pentru susţinerea tinerilor talentați, pentru dezvoltarea comunităților locale și de voluntariat – în care a investit până acum peste 800.000 de euro. Provident are peste 4.000 de angajați în întreaga țară. Mai multe detalii pot fi găsite pe www.provident.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava