MOPAN Suceava

După succesul de la Cluj, Street Food Festival mai încheie o ediție de succes, de data aceasta la Iași. Duminică seara s-au închis ușile celor peste 20 de bucătării prezente în festival care au bucurat peste 35.000 de participanți cu delicatese și produse apetisante.

Cea de a doua ediție a primului festival de street food din România, Street Food Festival, s-a desfășurat în perioada 23 – 25 Septembrie într-un decor de poveste: Grădina Ansamblului Palas din Iași. Burgeri, mâncare mexicană, gulaș autentic, preparate italiene, din pește sau deserturi colorate au fost doar câteva din vedetele festivalului, alături de Foa’s Pastrami pregătită cu atâta atenție de echipa binecunoscutului Chef Foa. Peste 150 de preparate au bucurat publicul alături de activități și momente muzicale de excepție. Mâncăcioșii prezenți în festival s-au declarat extrem de încântați de evenimentul desfășurat pentru prima dată la Iași și, în același timp, nerăbdători să guste din preparatele următoarelor ediții.

Street Food Festival a reușit să devină un eveniment apreciat încă de la debut, înregistrând o prezență de peste 50.000 de gurmanzi la ediția de la Cluj-Napoca. Publicul de toate vârstele alături de bucătarii, vendorii și artiștii invitați în festival au reușit să creeze o atmosferă deosebită care s-a încadrat perfect în peiasjul ieșean. Evenimentul a fost unul lipsit de incidente, cei 35.000 de gurmanzi demonstrând că în bucătărie disciplina este ingredientul de bază al unui Street Food Festival reușit.

“Cu mare plăcere pot să spun că am ajuns la finalul unei noi ediții de succes a primului festival de street-food din România: Street Food Festival. Mulțumim tuturor gurmanzilor prezenți în acest weekend la Iași pentru căldura cu care ne-au primit și pentru că ne-au demonstrat cât de important este un astfel de eveniment pentru comunitatea iubitorilor de mâncare și nu numai. Sunt extrem de bucuros să știu că deja peste 70.000 de mâncăcioși s-au bucurat de evenimentele create de noi, și că toate acele ore de muncă și toate acele idei implementate ne-au îndreptat spre un rezultat final de excepție. Mulțumim de asemenea și sponsorilor și partenerilor care ne-au ajutat să obținem aceste reușite și pentru faptul că au avut încredere în echipa gurmanzilor de la Street Food Festival. Ne vedem la Oradea în perioada 6 – 9 Noiembrie la o nouă ediție absolut delicioasă.”- Constantin Covaliu, Managing Partner Why Not.

Cele 3 zile care au transformat Iașiul în destinația preferată a tuturor gurmanzilor au fost presărate cu 3 elemente principale: mâncare gustoasă, atmosferă relaxantă și momente muzicale impresionante. Fiecare seară de festival s-a încheiat cu concerte memorabile susținute de artiști precum Funkorporation, JazzyBit, Groove Hugs sau Lucia. Artiștii prezenți i-au încântat pe cei din public și i-au invitat să fredoneze acorduri deja celebre în compania preparatelor culinare preferate.

Street Food Festival își va muta bucătăria în luna Octombrie la Oradea unde va bucura iubitorii de mâncare cu o nouă ediție, urmând ca în 2017 harta României să includă și mai multe destinații culinare similare celor 3 orașe deja anunțate. Mai multe detalii despre reușita evenimentului din acest an, dar și despre planurile de viitor ale Street Food Festival sunt disponibile pe: www.streetfoodfestival.ro și pagina de facebook: https://www.facebook.com/StreetFoodFestivalRomania/

Street Food Festival Iași – eveniment realizat de Agenția Why Not împreună cu Asociația Management ++, prezentat de Kaufland România, partener principal: Silva, găzduit de Palas Mall și promovat de Kiss FM.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava