Administraţia judeţeană a finalizat programul „Paştele în Bucovina” 2016. Evenimentele organizate în 2016 în cadrul acestui proiect vor începe cu „Festivalul ouălor încondeiate”, care va avea loc în perioada 16 – 17 aprilie în comuna Ciocăneşti, şi vor continua pe 19 aprilie, cu deschiderea Târgului de Paşte din Gura Humorului, eveniment ce va avea loc pe esplanada Muzeului Obiciurilor Populare din Bucovina din acest oraş. Un eveniment nou inclus anul acesta în proiectul „Paştele în Bucovina” va avea loc în Suceviţa vineri, 22 aprilie a.c., de la ora 19:00, când la Casa Avram şi mai multe gospodării din comună vor fi aprinse focurile tradiţionale din ajun de Sfântul Gheorghe.
Evenimentele vor continua în Suceava, cu deschiderea Târgului de Paşte de pe esplanada Casei de Cultură, care va avea loc începând de pe 23 aprilie a.c. şi până marţi, 3 mai, între orele 10:00 şi 20:00. În program mai sunt incluse şi Târgurile de Paşte al meşterilor populari de la Shopping City Suceava şi Iulius Mall Suceava, care vor avea loc în perioada 23 – 29 aprilie, respectiv 26 – 30 aprilie 2016. Un alt festival al ouălor încondeiate va avea loc în comuna Moldoviţa, în data de 24 aprilie, începând cu ora 12:00, şi tot în aceeaşi zi, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dorneşti va fi organizat un spectacol de colinde pascale.
Evenimentul de anul acesta intitulat „Drumul ouălor încondeiate” se va desfăşura în perioada 25 – 29 aprilie a.c., fiind propuse patru rute. Astfel, Ruta 1 va avea traseul Suceava – Vama – Câmpulung Moldovenesc – Sadova – Paltin – Vatra Moldoviței – Moldovița – Sucevița – Marginea – Vicovu de Jos – Straja – Brodina – Brodina de Jos – Izvoarele Sucevei – Moldova Sulița – Breaza – Fundu Moldovei – Pojorîta – Suceava, în timp ce ruta 2 va fi pe traseul Suceava – Rădăuți – Marginea – Sucevița – Moldovița – Vatra Moldoviței – Vama – Suceava. A treia rută propusă este Suceava – Ciocănești – Cârlibaba – Izvoarele Sucevei – Moldova Sulița – Breaza – Fundu Moldovei – Pojorâta – Suceava, iar cea de-a patra va fi pe traseul Suceava – Vama – Vatra Dornei – Coșna – Poiana Stampei – Vatra Dornei – Dorna Arini – Crucea – Holda – Ostra – Stulpicani – Frasin – Suceava.
În Joia Mare, pe 28 aprilie, la Biserica „Sf. Mihail şi Gavril” din Poiana Stampei va fi oficiată o slujbă religioasă, după care la Casa de cultură din comună va avea loc deschiderea Târgului de Paște, urmată de un concert pascal, o expoziție cu vânzare și ateliere de încondeiat ouă şi o expoziție gastronomică, ziua încheindu-se cu „Focul din Joia Mare”. Şi anul acesta, duminică 30 aprilie, la capela Sfânta Vârvara din salina Cacica va avea loc „Învierea din adâncuri”. „Paştele în Bucovina 2016” se va încheia duminică, 8 mai, cu Festivalul folcloric „Flori de mai”, din Iaslovăţ, şi cu un spectacol de cântece pascale, care va fi organizat la biserica „Sfânta Treime” Arbore.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Turism
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava