Concert pascal
MOPAN Suceava

Un accident grav de circulație a avut loc în această după amiază pe DN 17 în localitatea Valea Putnei din comuna Pojorâta. Potrivit ISU Suceava accidentul s-a produs între un microbuz care transporta persoane și autocamion. În urma impactului microbuzul cu persoane s-a răsturmat pe carosabil. „Pentru gestionarea eficientă și asigurarea asistenței medicale de urgență tuturor persoanelor implicate, la nivelul județului Suceava a fost activat Planul roșu de intervenție”, a transmis ISU. La locul accidentului au fost alocate trei ambulanțe SMURD, două autospeciale pentru transport victime multiple, două echipaje de descarcerare și trei  ambulanțe SAJ. Potrivit aceleiași surse, în accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 sunt evaluate medical la fața locului, toate conștiente. ISU Suceava a transmis că doar 3 persoane, conștiente și cooperante, au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare. Celelalte rămân, deocamdată, sub observația cadrelor medicale și paramedicale.

Traficul rutier este blocat în zona accidentului. Se estimează reluarea circulației după ora 16.00.

Accident grav între un microbuz cu persoane și un autocamion pe DN 17 la Valea Putnei. A fost activat planul roșu de intervenție. 12 persoane implicate din care 7 sunt evaluate medical (FOTO), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava