Concert pascal
MOPAN Suceava

Senatorul PSD de Suceava, Gheorghiță Mîndruță, și-a prezentat raportul de activitate care indică faptul că în acest mandat a avut 78 de inițiative legislative, 42 luări de cuvânt, 3 declarații politice, 6 interpelări din care una premierului și o întrebare.

Printre propunerile legislative se numără cea pentru modificarea și completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii public, propunere care este trimisă la Cameră pentru dezbatere. ”Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zone afectate de poluarea remanentă cauzată de extracția și prelucrarea minereurilor, sau pe o rază de 8 km în jurul localității în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani”, stipulează propunerea legislativă. O altă propunere legislativă la care senatorul Mîndruță este coinițiator se referă la înființarea și funcționarea punctelor gastronomice locale. ”Înființarea și funcționarea Punctelor Gastronomice Locale, care reprezintă unități de valorificare a producției primare locale, situate în localități rurale, unde se prepară și se servesc produse culinare și băuturi, după rețete specifice zonei, direct către consumatorul final, pentru un număr de maxim 12 persoane simultan”, spune propunerea legislativă care este  trimisă la Cameră pentru dezbatere

Propunerea legislativă privind modificarea și completarea OUG nr.8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță este o altă propunere la care parlamentarul social democrat figurează ca și coinițiator. ”Începând cu data de 1 ianuarie 2024, instituțiile publice și angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui CIM, acordă, anual, până la data de 31 decembrie 2026, bonuri de valoare în cuantum de 1450 RON pentru fiecare salariat, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, sub formă de vouchere de vacanță”, se stipulează în această propunere.

O altă propunere se referă la completarea Legii drepturilor pacienților nr.46/2003. ”Pacientul are dreptul la medicină personalizată pe baza recomandării medicale. Consimțământul pacientului este obligatoriu pentru fiecare intervenție medicală. Gestionarea datelor personale se face în conformitate cu legislația privind protecția datelor”, spune propunerea respectivă care a  devenit Legea nr.138/24.05.2023, publicată în M.O. nr.461/26.05.2023. Alte propuneri vizează modificarea și completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare sau înființarea Fondului de Asistență tehnică și financiară pentru dezvoltare destinat autorităților publice locale din Republica Moldova.

Unul dintre amendamentele propuse de senatorul Mîndruță și admise vizează Legea 70/ 2023. ”Ținând cont de contribuția militarilor și, în special, a veteranilor de război, la promovarea valorilor naționale și la îndeplinirea de către România a obligațiilor ce îi revin în calitate de membru NATO, am propus ca asociațiile reprezentative să aibă posibilitatea de a depune o coroană în cadrul ceremoniilor oficiale, nu după încheierea acestora”, a spus Mîndruță.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava