Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava

Minunile chiar există, o spune și actrița Anca Sigartău (55 de ani). Aceasta a povestit cum s-a vindecat miraculos de cancer, în ciuda faptului că medicii nu îi mai dădeau nici o speranță… Deşi făcea tratament cu citostatice, o tumoră descoperită de medici creștea și o lăsa fără vlagă. Asta până când actrița a decis să țină post, potrivit click.ro.

Anca Sigartău a vorbit despre experienţa prin care a trecut şi cum a câştigat lupta cu o boală precum cancerul, declarații făcute într-un interviu în emisiunea „Voi cu Voicu”.

„Am primit foarte multe mesaje că dacă țin post mă fac bine. Dar nu a fost un deal cu Dumnezeu, că dacă ţin postul mă fac bine. Eu știam că mor, nu mai am de trăit. L-am ținut să mă pregătesc mai mult”, a mai spus actrița.

,,Apoi, pe 20 decembrie, când am fost la control, doctorul m-a întrebat unde este tumora, ce am făcut cu ea. I-am zis că îi spun ce am făcut, dar nu o să mă creadă. I-am zis că am ținut post și atât. Înăuntrul meu, ştiam că dacă Dumnezeu vrea, orice e posibil. Cum să nu crezi? Nu am avut nicio gândire pozitivă când am ţinut postul, ştiam că mor. Nu am făcut niciun pact cu Dumnezeu şi nici nu voi face”, a povestit Anca Sigartău, conform sursei citate.

Citește mai multe pe: https://click.ro/vedete/vedete-romanesti/anca-sigartau-credeam-stiam-ca-o-sa-mor-de-2255064.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava