Concert pascal
MOPAN Suceava

Chiar dacă a plecat în reality-showul „Ferma – orășeni versus săteni”, George Burcea nu scapă de problemele cu Andreea Bălan, de care s-a despărțit în urmă cu 8 luni. Solista a fost recent acuzată că vrea să-l scoată pe soțul ei din showul de la Pro Tv prezentat de Mihaela Rădulescu și s-a văzut nevoită să explice care a fost, de fapt, situația, potrivit click.ro.

„Nu de puține ori în cariera mea de peste 20 de ani, am fost atacată pe nedrept și a trebuit să mă apar. Armura mea a fost întodeauna adevărul și voi continuă să va spun direct și sincer prin ce trec păstrând discreția necesară protecției fetelor mele. Acum 6 zile am primit cadou de la o agenție de voiaj o vacanță de 7 zile (22 august – 29 august) în Grecia pentru mine, Ella, Clara și mama mea. Pentru a părăsi țara împreună cu fetele mele, așa cum este legal, aveam nevoie de o împuternicire notarială din partea tatălui lor. L-am contactat telefonic pe tatăl copiilor, însă la telefon mi-a răspuns un prieten, care mi-a spus că se află la filmarea unei emisiuni și că este imposibil de contactat până la jumătatea lunii septembrie”, spune Andreea, conform sursei citate. „Am luat legătura telefonică cu producătorii emisiunii respective, pentru a-i întreba dacă există posibilitatea ca un notar public să ajungă la locul filmării pentru semnarea actelor. Mi s-a comunicat, tot telefonic, că această posibilitate nu există, întrucât concurenții se află în izolare strictă și nu au acces la nicio cale de comunicare. În nicio clipă nu am sugerat sau dat de înțeles că-mi doresc înlăturarea lui din emisiunea respectivă sau orice alt proiect.”

Citește articolul complet pe: https://www.click.ro/vedete/romanesti/andreea-balan-sunat-la-pro-tv-dupa-george-burcea-vrut-sa-trimita-un-notar-dupa-el

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava