Concert pascal
MOPAN Suceava

Peste 300 de persoane au participat, marți, 11 octombrie 2022, la concertul de gală “Săftița”, susținut de Marius Mihalache & Band la celebra sală John F. Kennedy Center for Performing Arts din Washington, cu ocazia sărbătoririi a 25 de ani de Parteneriat Strategic România-SUA. Evenimentul s-a bucurat de un succes remarcabil, artiștii fiind aplaudați minute în șir de publicul care a umplut sala până la refuz.

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, le-a mulțumit spectatorilor pentru prezență, remarcând faptul că rareori evenimentele diplomatice se desfășoară sold out, cu casa închisă. “Anul acesta este important pentru noi, pentru că împlinim 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, un moment cheie pentru evoluția țării și a rolului ei în comunitatea euro-atlantică. Și poate mai important este faptul că România și Statele Unite sunt prieteni și aliați, uniți de aceleași valori fundamentale care includ: respectul pentru democrație, stat de drept și integritate teritorială. De aceea am dorit să dedicăm concertul acestei etape importante – 25 de ani de Parteneriat Strategic România-SUA”, a declarat ambasadorul Andrei Muraru.

Timp de peste o oră, cunoscutul virtuos al țambalului Marius Mihalache şi trupa sa de muzicieni de elită, Marius Mihalache & Band formată din Arabela Nicolau – voce, Lorin Mihalache – tobe, Nicolae Băran – bass, au încântat spectatorii printr-o combinație de muzică tradițională românească cu sonorități actuale. De asemenea, show-ul a beneficiat de un spațiu vizual deosebit creat de către Cristian Stănoiu, printr-o serie de proiecții video live.

Despre “Săftița”, Marius Mihalache spune că s-a născut din dorința de a creiona muzical portrete ale femeii românce dependente de iubire, fiind, din punct de vedere muzical, este proiect modern, decorat cu culorile muzicii tradiționale românești.

Organizat de Ambasada României în SUA, împreună cu Institutul Cultural Român de la New York și cu sprijinul generos al Băncii Transilvania, concertul “Săftița” face parte din programul maraton de evenimente de diplomație publică derulat de către ambasadă de-a lungul acestui an pentru aniversarea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA.

Aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic România-SUA: concert de gală susținut de Marius Mihalache & Band, organizat de Ambasada României la Kennedy Center, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava