Concert pascal
MOPAN Suceava

Talida Sfarghiu (foto dreapta) s-a numărat printre cei cinci sportivi români medaliați cu argint la ediția a treia a Campionatelor Balcanice de atletism în sala rezervate juniorilor I (under 20), desfășurate la finele săptămânii trecute la Istanbul. Atleta pregătită de Erzilia Țîmpău (foto centru) la Clubul Sportiv Municipal Suceava a ocupat locul secund în proba de 1.500 de metri, cu timpul de 4 minute, 37 de secunde și 67 de sutimi.


”Am obtinut o medalie de argint prin Talida Sfarghiu în proba de 1500 metri, o sportivă care promite mult pe viitor și un loc 7 în proba de 3000 metri prin Sîrbu Mădălina, o altă sportivă de viitor, dar cu mai puțini ani de pregătire în momentul de față și la prima ei participare internațională.
A fost o medalie pe care ne-am dorit-o, iar rezultatele sunt cu atât mai valoroase dacă ținem cont că cele două fete au concurat cu sportive cu trei ani mai mari.
Mulțumesc câmpulungenilor cu suflet care au făcut posibilă participarea la acest campionat: Maghebo, Waves(Papa Bun), Cosali, Ilif, Marcdanali, Valescor, Betini și părinților care au fost alături de noi” a declarat antrenoarea Erzilia Țîmpău.
Ceilalți doi sportivi suceveni prezenți la Istanbul, Angela Olenici și Sebastian Moldovan au ocupat locul 6 in proba de 1.500 de metri, la feminin, respectiv masculin.

Atletism. Medalie de argint pentru Talida Sfarghiu de la CSM Suceava, 8.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.0/10 (1 vote cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava