Concert pascal
MOPAN Suceava

Liderul PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a declarat că proiectul Roşia Montană poate fi comparat, la nivel local, cu delegarea de gestiune a serviciului de transport şi distribuţie a energiei termice din Suceava către un operator privat, soluţie propusă de primarul Ion Lungu şi recomandată într-un studiu de oportunitate întocmit de o firmă din Bucureşti. Băişanu a declarat că a consultat caietul de sarcini pe care Ion Lungu vrea să-l promoveze pentru organizarea licitaţiei în vederea delegării gestiunii şi a observat că 60% din reţelele de termoficare din Suceava „sunt sită”. „Societatea care va câştiga licitaţia va domni timp de 20 de ani în Suceava, iar primăria va fi obligată să plătească 50 – 60 de milioane de euro pentru modernizarea reţelelor de termoficare. E ceva de genul proiectului de la Roşia Montană. Noi avem bogăţia, iar alţii pun doi poli pe masă şi apoi câştigă miliarde”, a declarat liderul PNL Suceava. El a subliniat faptul că primarul Sucevei nu a fost receptiv şi nu a luat în calcul nici unda dintre variantele propuse de PNL pentru viitorul termoficării în municipiul Suceava. Alexandru Băişanu a amintit că liberalii au propus ca o societate specializată să facă o expertiză din care să reiasă clar care sunt pierderile de pe reţelele de termoficare, şi în acelaşi timp au venit cu propunerea de a se analiza posibilitatea ca serviciul de transport şi distribuţie al agentului termic să fie făcut de o societate înfiinţată printr-un parteneriat public – privat. Băişanu a mai adăugat că o altă propunere a fost şi cea legată de analizarea posibilităţii montării de centrale termice individuale în cele 20.500 de locuinţe din Suceava care sunt racordate la sistemul centralizat. El a explicat că primăria ar urma să investească 50 – 60 de milioane de euro în modernizarea reţelelor de termoficare, în timp ce costurile pentru achiziţionarea centralelor individuale ar fi de doar 8,5 milioane de euro.

Liderul PNL Suceava a amintit că propunerea liberalilor este de a se organiza un referendum pentru ca sucevenii să decidă singuri care va fi viitorul termoficării în Suceava. Alexandru Băişanu a arătat că pentru organizarea acestui referendum, consilierii locali ai PNL mai au nevoie de sprijinul a doi consilieri din partea PSD sau PDL. Băişanu a arătat că în situaţia în care liberalii nu vor avea sprijin în Consiliul Local, PNL va iniţia o campanie de strângere de semnături în rândul sucevenilor pentru a putea iniţia o hotărâre pentru organizarea referendumului.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava