MOPAN Suceava

Queen vrea să lanseze o înregistrare nemaiauzită, de la unul din primele lor concerte, după ce Brian May a auzit recent, pentru prima dată, o casetă de la concert, notează contactmusic.com.

Chitaristul Brian May a auzit recent înregistrarea concertului pe care trupa l-a susținut la Imperial College London, înregistrare despre care nici nu știa și despre care spune că este mândru. „Dezbatem ce să facem cu ea, În urmă cu câțiva ani am fi fost foarte protectivi și am fi spus: ‘Nimeni nu ar trebui să audă asta, pentru că suntem foarte duri’. Dar acum, în momentele acestea pe care le trăim, ne simțim iertători. Nu nu este rușine de ceea ce eram pe atunci. Eram noi împotriva lumii.”, a spus Brian May, potrivit sursei citate.

Celebrul chitarist a mai spus că are puține dubii, pentru că nu știe dacă regretatului Freddie Mercury i-ar fi plăcut să lanseze înregistrarea, în condițiile în care vocea lui nu era foarte șlefuită la acea vreme. „Freddie avea acea dorință, carisma și pasiunea, dar nu i se dăduse încă șansa de a-și șlefui vocea. Lucru ce mă face puțin să ezitez, pentru că nu sunt sigur dacă lui Freddie i-ar fi plăcut să se audă cântând la acea vârstă. Dar, în mod straniu, cred că dacă ar fi fost în viață acum, probabil ar fi gândit ca mine și ar fi spus ‘O, dragă, eram copii’.”, a mai spus Brian May, potrivit sursei citate.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava