Concert pascal
MOPAN Suceava

Sezonul de primăvară al Ligii I de futsal va debuta la sfârşitul acestei săptămâni. În prologul etapei a XIII-a, sâmbătă, cu începere de la ora 17.00, Bukovina Vicovu de Jos, reprezentanta judeţului Suceava în primul eşalon, va evolua pe terenul formaţiei United Galaţi. Va fi o nouă misiune imposibilă a grupării antrenate de Cristin Burlică, care va avea în faţă o echipă alcătuită din jucători profesionişti, mulţi dintre ei componenţi ai naţionalei de futsal a României.

United Galaţi a acumulat cele mai multe puncte în prima parte a campionatului, însă ocupă doar locul al doilea în ierarhia la zi a Ligii I din cauza penalizării cu trei puncte dictate de Comisia de Disciplină încă de la startul campionatului, aplicată ca urmare a unui conflict mai vechi cu federaţia de specialitate, care a avut drept miză lupta pentru titlu din sezonul precedent.

„Am început pregătirile în perspectiva reluării sezonului oficial. E clar că nu vom putea emite pretenţii la meciul de la Galaţi. Pentru noi este important să încercăm să adunăm puncte cu echipele mai accesibile, situate în a doua jumătate a clasamentului. Obiectivul nostru este salvarea de la retrogradare, iar pentru acest lucru trebuie să evităm ultimul loc. Deocamdată suntem pe poziţie de baraj, aşa că pentru noi perfectă ar fi o clasare pe locul 8 la finalul campionatului”, a declarat Cristin Burlică, antrenorul-jucător al Bukovinei.

Programul etapei a XIII-a:

United Galaţi – Bukovina Vicovu de Jos
Futsal Club Dunărea Călăraşi – Futsal Poli Iaşi
Gloria Buzău – CFF Clujana Cluj-Napoca
Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – Autobergamo Deva
Imperial Wet Miercurea Ciuc – Informatica Timişoara

Clasament Liga I de futsal

1. Autobergamo Deva    12    9    2    1    99-26    29
2. United Galaţi    12    10    1    1    64-23    28
3. Imperial Wet Miercurea Ciuc    12    8    1    3          74-33    25
4. Informatica Timişoara    12    7    3    2    68-27    24
5. FC Dunărea Călăraşi    12    6    3    3    58-33    21
6. FK Odorheiu Secuiesc    12    6    2    4    88-55    20
7. Futsal Poli Iaşi    12    4    1    7    36-39    13
8. Gloria Buzău    12    2    1    9    25-74    7
9. Bukovina Vicovu de Jos    12    1    0    11    33-131            3
10. CFF Clujana Cluj-Napoca    12    0    0    12    19-123    0

Notă: Formaţia United Galaţi a fost penalizată cu 3 puncte de către Comisia de Disciplină!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava