Bursa de Valori București (BVB) a încheiat un acord de parteneriat cu Radio România Actualități (RRA) pentru îmbunătățirea cadrului informațional, susținerea și promovarea educației financiare în rândul publicului larg. Înțelegerea face parte din strategia BVB de a crește comunicarea și de a lărgi audiența pentru subiecte de investiții și antreprenoriat.

„Oamenii asociază bursa de valori cu o piață în care se vinde și se cumpără, lucru evident de altfel, dar e vorba de mult mai mult decât atât. Bursele de valori înseamnă parteneriate și încredere, iar noi suntem promotorii acestor concepte pe piața de capital. Suntem încântați că am semnat acest parteneriat cu un lider media,” a spus directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski.

„Într-o piaţă din ce în ce mai dinamică, rolul Bursei de Valori Bucureşti este din ce în ce mai mare: pe de-o parte susţine finanţarea din România şi creşte valoarea companiilor româneşti, iar pe de altă parte este un indicator al „sănătăţii” pieţei din ţara noastră. Radio România Actualităţi, ca lider al pieţei radio din România, era firesc să fie un partener de încredere în acest demers”, a declarat Dan Preda, Director Radio România Actualități.

Acordul de promovare include mediatizarea unora dintre cele mai importante proiecte organizate de Bursa de Valori București precum, Forumul Investitorilor Individuali, eveniment aflat la cea de-a șasea ediție și care se va desfășura pe 18 martie la Romexpo, Ziua Națională a Investițiilor, care va avea loc în luna mai, Condus de randament, primul concurs de tranzacționare din mediul real organizat de BVB, Made in Romania – Liga Antreprenorilor, care va include cele mai promițătoare 15 companii românești cu potențial de dezvoltare, precum și Forumul Antreprenorilor.

Despre BVB:

Bursa de Valori Bucuresti administrează piețe de acțiuni, obligațiuni și alte instrumente financiare, prin platforme reglementate sau sisteme alternative și furnizează o gama variată de servicii participanților la piețele financiare. Bursa de Valori București este o companie listată pe propria piață din 2010.

Despre Radio România Actualități:

Radio România Actualităţi este cel mai important post al SRR și lider de piaţă, înregistrând în valul de toamnă din 2016, cea mai mare valoare a indicatorului Market Share din România, pe toate mediile de rezidenţă: 15,5% la nivel naţional, 15,7% în mediul urban şi 16,8% în Bucureşti. Mai mult decât atât, Radio România Actualităţi a înregistrat, în acest val, peste 2.000.000 de ascultători, cel mai mare număr de ascultători înregistrat până acum, comparativ cu anii precedenţi.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava