Concert pascal
MOPAN Suceava

Senatorul PNL de Suceava, Constantin Daniel Cadariu, a declarat, astăzi, că PNL a susținut câteva linii roșii în bugetul pentru 2024. Constantin Daniel Cadariu a precizat că PNL a solicitat ca bugetul de anul viitor să însemne sume mai mari pentru investiții, creșterea veniturilor (pensii, salarii profesori și funcționari, nu și demnitari), zero taxe noi.

„Aceste linii roșii au fost respectate. Ca atare, PNL este pregătit să voteze legea bugetului după ce aceasta va fi aprobată în Guvern. Bugetul, așa cum a insistat PNL să fie, este unul echilibrat. El se bazează atât pe investiții, cât și pe o creștere sustenabilă a unor venituri, pensii pentru seniorii noștri și salarii mai mari pentru profesori și funcționari”, a spus Cadariu. El a precizat că bugetul pentru investiții va crește la 7,3% din PIB, iar cel al Educației la 4,1% din PIB.

„Bugetul pentru Educație este unul record. El va permite creșterea salariilor profesorilor și susținerea programelor și investițiilor din Educație.  Salariile profesorilor urmează să crească în două etape, în urma negocierilor purtate între Guvern și sindicatele din Educație. Prima majorare urmează să se realizeze de la 1 ianuarie, iar cea de-a doua de la 1 iunie, astfel încât profesorii să primească salariile promise. Aceste măsuri vor susține creșterea economică și calitatea sistemului de învățământ. Este o direcție pe care insistă mereu PNL: dezvoltarea accelerată a României se poate face prin investiții și oameni cu o pregătire înaltă”, a mai afirmat senatorul PNL de Suceava. El a subliniat faptul că liberalii s-au asigurat că Guvernul nu va introduce noi taxe și impozite și va urmări reducerea deficitului bugetar. „Potrivit angajamentului premierului, acest deficit urmează să scadă în 2024 sub 5% din PIB. Într-un cuvânt, bugetul pentru 2024 este unul responsabil cu obiectivele de dezvoltare a României și de creștere a veniturilor unor categorii socio-profesionale. Sigur, nu este un buget ideal, dar este cel mai bun buget posibil în actualele condiții, în care România trebuie să reducă etapizat deficitul său bugetar”, a încheiat Constantin Daniel Cadariu.

Cadariu dă asigurări că la inițiativa PNL, bugetul pe 2024 va însemna sume mai mari pentru investiții, creșterea pensiilor și a salariilor profesorilor și funcționarilor, dar și zero taxe noi, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava