Concert pascal
MOPAN Suceava

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, va participa sâmbătă, 18 mai, la două întâlniri electorale cu membrii și simpatizanții din județul Suceava. Anunțul a fost făcut de președintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, care a spus că sâmbătă, de la ora 9:30, Călin Popescu Tăriceanu va participa la o întâlnire electorală care va avea loc la Casa de Cultură din Suceava. Alexandru Băișanu a spus că alături de Călin Popescu Tăriceanu vor fi prezenți reprezentanți din conducerea centrală a partidului, precum și deputatul Varujan Vosganian, candidat ALDE din zona Moldovei pentru Parlamentul European. „La întâlnirea de la Casa de Cultură din Suceava vom discuta despre problemele municipiului, dar și despre problemele din județul Suceava. Vom discuta despre nevoia de a avea o relație pozitivă cu toți cei care reprezintă Uniunea Europeană. Vom discuta despre dorința ALDE de a trimite cât mai mulți europarlamentari în Parlamentul European, pentru a sprijin toate proiectele de care România are nevoie. Asta deoarece până acum s-a demonstrat că mulți dintre europarlamentarii pe care i-am trimis noi românii în Parlamentul European, prin votul nostru, nu au făcut decât să atace România și să creeze o imagine negativă a țării noastre în fața celorlalte state din Europa. Acest lucru trebuie schimbat, motiv pentru care în Parlamentul European trebuie trimiși oameni cu experiență, care să aibă măcar un dram de patriotism”, a precizat Alexandru Băișanu.
Liderul ALDE Suceava a mai spus că tot sâmbătă, de la ora 12:00, Călin Popescu și ceilalți lideri naționali ai acestui partid vor fi prezenți la o întâlnire electorală la Gura Humorului.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava