Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava

Miki de la K-pital, pe numele ei Mihaela Marinache, a făcut figură bună pe scena Festivalului de la Mamaia, la ediția aniversară Mamaia 60 care a avut loc în acest weekend.

Click!: Miki, în seara asta am aflat că faci voluntariat și gesturi de caritate pentru familii fără posibilități! De când se întâmplă acest lucru?

Miki: Nici nu mai știu exact de când fac chestia asta, de dinainte de pandemie. Îmi aduc aminte că atunci când am mers cu o prietenă de-a mea, Geanina Olaru, și aveam măști pe față, deci atunci era. Prietena mea cunoaște un tip care are o fundație și noi avem anumite magazine de unde luăm mâncare, care expiră în două zile. Luăm mâncarea respectivă de la magazin, seara, când închide magazinul și o ducem la familiile care au nevoie, depinde, sunt și prin București. Am bătrâni, am familii cu mai mulți copii, și lângă București. Îmi place să fac asta! Nu pot să îți explic! Să îi vezi cum iau sandvișurile și mănâncă, nu ai cum să descrii asta! Înainte făceam foarte des asta pentru că era cu pandemia și nu aveam cântări, aveam mai mult timp liber. Acum fac asta o dată pe săptămână, suntem mulți voluntari, sunt și actori, mai mulți. Nu am făcut publică chestia asta, mă duc și ajut. Am adunat și hăinuțe de la prieteni, de la copiii cărora le-au rămas mici hainele, facem cutii cu hăinuțele spălate, tot, cu etichete în funcție de vârste, 3-5 ani, 5-10 ani, fetițe, băieți, jucării, îmi umplu mașina cu ele și le ducem acolo unde este nevoie, și mai ales de sărbători!

Click!:Cum ți s-a părut acum la Mamaia, la această ediție aniversară?

Miki: Foarte mișto! A fost așa, o chestie… Mi-am adus aminte de emoțiile alea! Știi, chiar dacă  a fost ediție aniversară eu m-am simțit cumva ca la un concurs, așa greutate, nu știu cum să îți zic!

Click!:Dar tu când ai participat la Mamaia?

Miki: În anii 1991 și 1992!

Click!:Ai luat ceva premii atunci?

Miki: Am luat Premul sponsorului. Am primit o grămadă de bani. Am și articolele acasă, decupate din ziare, sponsorul era cu mașini,  ar fi vrut să îmi dea cadou o mașină dar juriul nu a fost de acord pentru că premiul ar fi fost mult mai mare decât toate premiile la un loc.

Sursa foto: Facebook

Citește articolul complet EXCLUSIV pe: https://click.ro/vedete/vedete-romanesti/ce-gesturi-mari-face-miki-de-la-k-pital-pentru-cei-2295950.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava