Concert pascal
MOPAN Suceava

În după-amiaza zilei de 30 august 2023, după încheierea programului de birou, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, însoțit de părintele arhimandrit Paraschiv Dabija, vicar administrativ, și părintele protosinghel Ilie Bogatu, a vizitat șantierele în lucru și activitatea următoarelor unități de cult din eparhie:

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” – stadiul lucrărilor de realizare a drenului, de rebranșare la canalizare și de sistematizare;

Mănăstirea Cămârzani – stadiul lucrărilor de edificare a halei pentru Tipografia „Arhim. Vartolomeu Mazereanu” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, începerea lucrărilor de sistematizare, aducțiune și dren;

Mănăstirea Sucevița – stabilirea amplasamentului pentru noul lumânărar și noul magazin bisericesc;

Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Marginea – stadiul lucrărilor de edificare a noii clopotnițe de zid;

Mănăstirea Arbore – analizarea soluțiilor pentru iconostas și Sfânta Masă, propunerea de realizare a unui magazin bisericesc și a unui lumânărar, pregătiri privind începerea lucrărilor de restaurare – renovare a bisericii-monument finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență;

Schitul Todirești – propunerea de edificare a unei biserici de zid;

Mănăstirea Părhăuți – stadiul lucrărilor la casa monahală;

Parohia Părhăuți – stadiul lucrărilor la noua biserică de zid;

Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Șcheia – stabilirea amplasamentului pentru o viitoare grădiniță, casă de prăznuire și capelă mortuară;

Parohia „Sfânta Treime” Șcheia – stadiul lucrărilor la paraclisul de zid;

Mănăstirea Ițcani – stadiul lucrărilor la Așezământul Social-Filantropic „Ovidenia”;

Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” Mirăuți;

Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” (a Domnițelor).

IPS Calinic a inspectat miercuri după amiază 13 șantiere la parohii din județ, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava