Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto41 poze în acest set

Centrul Muzeal ”Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei obiectiv care a fost resfințit astăzi sub denumirea de Palatul Dornelor după ample lucrări de reabilitare și restaurare îl are ca ocrotitor spiritual pe Sf. Iararh Varlaam, mitropolit al Moldovei  în perioada 1632-1653. Slujba de sfințire a fost efectuată de un sobor de preoți în frunte cu arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic și episcopul vicar Damaschin Dorneanul în fața unei săli cu peste 200 de invitați, parlamentari, primari din județ, aleși locali și județeni, oameni de afaceri. Printre cei prezenți s-au aflat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, primarul și viceprimarul de Vatra  Dornei, Ilie Boncheș și Marius Rîpan, președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, primarul Sucevei Ion Lungu, prefectul Alexandru Moldovan. Hrisovul de sfințire al Cazinoului  a fost citit de preotul Vasile Demciuc.

Datorită importanței și unicității monumentului la nivel regional și național, clădirea fiind una emblematică pentru județul Suceava, s-au depus eforturi constante și susținute în vederea redării frumuseții de odinioară. Aflată în prezent în proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, clădirea care nu a mai fost funcțională timp de aproape trei decenii a impus, prin compoziția spațială clasică, cât și prin decorațiunile specifice sfârșitului secolului al XIX-lea, implementarea cu precădere a unui program de tip muzeal, beneficiind de un proiect de arhitectură prin care „s-a realizat consolidarea și protecția clădirii, restaurarea acesteia și amenajarea spațiilor interioare existente, în ideea asigurării unor funcțiuni modernizate sau noi”.

Clădirea care poartă astăzi denumirea de Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor” a cunoscut perioade înfloritoare, dar și încărcate de zbucium. Monumentul a fost construit în perioada Imperiului Austro-Ungar, în vremea împăratului Franz Joseph, după proiectul arhitectului vienez Peter von Brang. Proprietate a Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, clădirea a fost ridicată între 1896 și 1898 și inaugurată la 10 iulie 1899. Afectată puternic în timpul celor două Războaie Mondiale, au existat două încercări de reabilitare, în anul 1926 și în 1960, intervențiile dovedindu-se a fi minimale. În anul 1948, clădirea a fost naționalizată, trecând în proprietatea statului, iar în 1988 aceasta a fost dezafectată din cauza stării avansate de degradare.

Lucrările se reabilitare au început în data de 15 aprilie 2019 și au fost finalizate în data de 15 noiembrie 2023. CONSOLIDAREA ȘI RESTAURAREA CLĂDIRII MONUMENT „CAZINOUL BĂILOR” CU SCHIMBAREA DESTINAȚIEI ÎN CENTRUL MUZEAL „CAZINOUL BĂILOR”, COD SMIS 120362, al FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN AL BUCOVINEI, este un proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 5, Prioritatea de investiții 5.1.Semnarea contractului de finanțare pentru începerea lucrărilor de restaurare și consolidare a clădirii monument „Cazinoul Băilor” de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților prin Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a avut loc la data de 5 decembrie 2017. Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.

Centrul Muzeal ”Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei  îl are ca ocrotitor spiritual pe Sf.Ierarh Varlaam, fost mitropolit al Moldovei, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava