Concert pascal
MOPAN Suceava

Consiliul Județean Suceava a aprobat, în ședința de astăzi, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico economici pentru șoseaua de centură a orașului Gura Humorului. La începutul ședinței, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că nu va vota pentru acest proiect de hotărâre pentru a evita un eventual conflict de interese în condițiile în care traseul viitoarei șosele de centură „trece puțin” pe o proprietate pe care o are la intrarea în orașul Gura Humorului. „La momentul la care am primit informația asupra traseului exact am constatat că undeva la groapa veche de gunoi din Gura Humorului, pe capătul unei parcele care e proprietatea mea trece puțin acest proiect, motiv pentru care îmi declara posibilul viitor conflict de interese și să nu votez. Și îl rog pe vicepreședintele Vasile Tofan să preia, el fiind desemnat pentru a semna toate documentele pentru a evita conflictul de interese în ceea ce mă privește”, a spus Gheorghe Flutur.

Ulterior, vicepreședintele CJ Suceava, Vasile Tofan a făcut o scurtă prezentare a proiectului viitoarei șosele de centură a orașului Gura Humorului. Vasile Tofan a amintit că pentru realizarea studiului de fezabilitate, Consiliul Județean Suceava a încheiat un parteneriat cu CNAIR și Ministerul Transporturilor. Tofan a subliniat faptul că prin întocmirea de către Consiliul Județean a acestui studiu de fezabilitate și a indicatorilor tehnico – economici, centura Humorului este într-un stadiul mult mai avansat decât celelalte tronsoane ale viitorului drum de mare viteză Baia Mare – Suceava. „Acest obiectiv este inclus în planul investițional aprobat prin hotărârea de Guvern nr. 1312/2021. Obiectivul de investiții, ruta ocolitoare Gura Humorului este propus a fi amplasat în județul Suceava pe raza a trei localități, Gura Humorului, Frasin și Păltinoasa între drumul de mare viteză Baia Mare Suceava – lot 3 și intersecția DN 17 cu DN 2E. Varianta de ocolire este proiectată în profil de autostradă, cu profil de munte, cu o lungime de 10,1 kilometri, o viteză de proiectare de 100 km/k, cu două benzi de circulație pe sens, cu benzi de încadrare și staționare de urgență, zone mediane cu lățime de 23,5 m. E o lucrare de o anvergură aparte și cu siguranță va fi cea mai reprezentativă lucrare în ceea ce înseamnă infrastructura rutieră din județul Suceava. De asemenea vor fi construite 8 poduri, pasaje, viaducte pe o distanță de aproximativ 6 km în albia râului Moldova”, a arătat vicepreședintele CJ Suceava. El a precizat că valoarea totală este de 2,698 miliarde de lei, adică aproximativ 539 de milioane de euro. Durata de execuție a acestei investiții va fi de 30 de luni.

Vasile Tofan a arătat că în momentul de față proiectul pentru centura orașului Gura Humorului a trecut de cinci faze instituționale. „Am trecut la momentul când discutăm astăzi de cinci faze instituționale, pornind de la aprobarea indicatorilor tehnico-economici la nivelul comisie Comisiei Județene Tehnico-Economice, apoi în Consiliul Județean, apoi la nivel de CNAIR și recent, săptămâna trecută la comisia interministerială. Mai avem de trecut două faze instituționale și anume promovarea Hotărârii de Guvern privind indicatorii tehnico-economici și apoi promovarea HG pentru exproprieri”, a declarat Tofan.

CJ Suceava a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru șoseaua de centură a orașului Gura Humorului, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava