Concert pascal
MOPAN Suceava

Oficialii din regiunile Suceava, Schwaben, din Germania, Mayenne, din Franța și Cernăuți din Ucraina au participat sâmbătă la un moment festiv organizat de Consiliul Județean pentru aniversarea parteneriatului dintre cele patru regiuni ale Europei. Evenimentul s-a desfășurat în prezența președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, președintelui regiunii Schwaben, Jurgen Reichert, vicepreședintelui regiunii Mayenne, Gerard Dujarrier, dar și a șefului Administrației Regionale de Stat Cernăuți, Olexandr Fesciuk și a președintelui Consiliului Regional Cernăuți, Ivan Munteanu.
La eveniment au fost prezenți și fostul președinte al Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza, și fostul prefect Vasile Ilie, cei care au semnat protocoalele pentru încheierea parteneriatelor dintre cele patru regiuni.


În cuvântul său de deschidere, șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a declarat  faptul că îl onorează faptul că poate sărbători împlinirea a 20 de ani de parteneriat cu regiunile Schwaben și Cernăuți și a 17 ani de parteneriat cu regiunea franceză Mayenne. „Vreau să le mulțumesc celor care au pornit acest parteneriat, și vreau să o fac cu mult respect față de regretatul Constantin Sofronie, și vreau să-i mulțumesc președintelui Gavril Mîrza și domnului Vasile Ilie, care era prefect, dar și tuturor celor care au început acest parteneriat din partea română”, a spus Flutur. El a subliniat faptul că în anul 1997, la șapte ani de la Revoluția din ‘89, județul Suceava a fost una dintre puținele zone din România care „a fost adoptată” de o regiune din Europa, Schwaben, iar trei ani mai târziu de regiunea Mayenne din Franța. Gheorghe Flutur a spus că cei 20 de ani de parteneriat s-au concretizat prin nenumărate realizări în domeniul asistenței sociale, sănătății, învățământului, dar și în dezvoltarea relațiilor cu Universitatea Ștefan cel Mare, Camera de Comerț și Industrie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, dar și în colaborarea cu primăriile sucevene.


„Prin acest parteneriat județul Suceava este o școală în domeniul asistenței sociale și protecției copilului. Sunt alte județe care vin să învețe asistență socială și protecția copilului de la specialiștii noștri”, a spus Flutur. El a ținut să-i mulțumească și fostului director al Institutului Bukovina din Augsburg, Otto Halabrin, acesta fiind dintre cei mai puternici  susținători ai parteneriatului dintre Suceava și Schwaben.
Invitat să ia cuvântul, fostul președinte al CJ Suceava, Gavril Mîrza, s-a declarat impresionat de evoluția parteneriatului cu Schwaben și Mayenn, de la semnarea lui și până în momentul de față. „Suntem doi martori aici, eu și domnul Otto Halabrin, și știm ce eforturi au fost făcute din partea gemrnaiei pentru acest parteneriat. Și pot să spun că dacă nu era partea germană, acest parteneriat cu regiunea Schwaben, nu ar fi fost posibil”, a spus Gavril Mîrza.

Fostul președinte al CJ Suceava a ținut să amintească și de contribuția avută la încheierea și dezvoltarea acestui parteneriat de către regretatul Georg Simnacher, fostul președinte al regiunii Schwaben. „Venirea la conducerea regiunii a lui Jurgen Reichert ne-a bucurat și am reuși să continuăm la o scară mult mai mare acest parteneriat. Și cu sinceritate mă bucur că acest parteneriat a continuat.  Vă felicit domnule Gheorghe Flutur pentru că ați continuat ceea ce s-a început cu trudă”, a afirmat Gavril Mîrza. La rândul său, fostul prefect al județului, Vasile Ilie, s-a declarat onorat că poate participa la aniversarea a 20 de ani de parteneriat cu regiunea Schwaben. „Mă bucură faptul că acest parteneriat a fost dezvoltat pe toate planurile. Vreau să mulțumesc partenerilor germani, celor din Franța și celor din Cernăuți pentru acest parteneriat, și să-i felicit pe toți cei care au pus umărul la dezvoltarea lui”, a declarat Vasile Ilie.


În discursul său, președintele regiunii Schwaben,  Jurgen Reichert, a ținut să sublinieze faptul că relațiile dintre Bucovina și regiunea pe care o conduce este veche de 60 de ani.  Jurgen Reichert a amintit că regiunea Scwaben a asigurat patronatul pentru cetățenii germani repatriați din Bucovina. El a afirmat că semnarea unui parteneriat cu județul Suceava a fost „o idee extraordinară”.  „În condițiile provocărilor actuale, suntem un model prin acest parteneriat, pe care îl putem numi o <Mică Europă>. Consider că dacă nu ar fi existat, un astfel de parteneriat între regiunile noastre ar fi trebuit cu siguranță înființat”, a mai declarat  Jurgen Reichert.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava