Concert pascal
MOPAN Suceava

Corala mixtă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, alături de invitații săi, va susține, pe 9 aprilie, în Duminica Floriilor, de la ora 17:00, un concert de muzică sacră și pricesne. Evenimentul va avea loc în incinta bisericii de lemn „Sfânta Ecaterina” din Suceava. Intrarea este liberă. Membrilor coralei li se vor alătura îndrăgiții interpreți populari Andreea Chisăliță și Valentin Bertea, care vor împărtăși din sensibilitatea cântului religios și vor interpreta cu suflet curat pricesne culese din tradiția bisericilor parohiale românești din vechime.
”Invităm sucevenii să își deschidă sufletul în preajma marelui praznic al Învierii Domnului și să aibă parte de 2 ore de mângâiere sufletească, în rugăciune și armonii de pace, departe de iureșul orașului și ritmul zgomos al vieții cotidiene. În mijlocul naturii, în mica biserică de margine de oraș cu praznicul Sfintei Mucenițe Ecaterina, invităm credincioșii să înțeleagă postul dincolo de jertfă și nevoință, prin gingășie și frumusețea adusă de acordurile pricesnelor și cântărilor liturgice”, este mesajul organizatorilor.
Cântările pascale vor sta și de această dată sub bagheta maestrului dirijor pr. prof. Lucian-Ionuț Tablan-Popescu. Repertoriul va introduce publicul în ambientul Sărbatorilor Pascale prin piese de factură religioasă și va aduce deopotrivă parfumul muzicii prin pricesne culese, adaptate și atent păstrate în tezaurul muzical autohton prin influența bisericii în arta muzicală.
Scopul acestui eveniment este de a duce mai departe meșteșugul muzicii liniare, care bucură ascultătorul și îl mișcă întreit, ca împletire de poezie, rugăciune și armonie muzicală. ”Ne dorim ca în preajma sărbătorii Învierii Domnului, să purtăm credincioșii într-un înalt zbor spiritual, care să îi pregătească de primirea veștii acestui mare praznic împărătesc, prin cântări spre folosul atât al celui care cântă cât și al celui care ascultă”, au mai arătat organizatorii.
Corala mixtă „Ciprian Porumbescu” a Asociației Culturale „Creștinii Bucovinei” din Suceava face parte astăzi din cele mai importante asociații muzicale din România și are peste 150 de premii și medalii la concursuri corale românești și internaționale.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava