Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din Sistemul de Protecţie a copilului aflat în dificultate „EUROACTIV” și Shopping City Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Palatul Copiilor Suceava, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Asociația JAM din Cernăuți, Ucraina și Asociația ”Alecs Group”, au organizat sâmbătă 16.06.2018, orele 1330 – 1700 Concursul Internațional de muzică uşoară „Vocea Bucovinei” la Shopping City Suceava.

Concursul s-a desfășurat pe următoarele secţiuni: primar; gimnaziu; și liceu.

S-au înscris în concurs un număr de 52 elevi din unităţi şcolare și instituții de asistență socială, dar și elevi de la Școala Arts JAM din Cernăuți, Ucraina.

Pauzele concursului au fost presărate cu dansuri și prezentare de modă susținute de elevii de la cercurile de Dans și Confecții textile coordonate de doamnele profesoare Mirela Duminică și Lenuța Voinoiu.

Scopul concursului a fost de a stimula şi de a promova tinerele talente din judeţul Suceava, dar şi de prevenire a marginalizării elevilor din comunitățile defavorizate.

Ca la orice concurs a fost și o comisie de jurizare formată din:

Preşedinte juriu: prof. Loredana Mihaela Ceică – inspector şcolar arte;

Membri: prof. Narcisa-Daniela Ştefănescu de la Asociaţia ”EUROACTIV”; ec. Viorica-Luminița Banc – Președintă Asociația ”Plai Străbun”; prof. Mihai Lungoci – de la Palatul Copiilor Suceava; prof. Viorica Corjan de la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava; prof. Raluca Elena Hâncean de la Liceul Tehnologic ”Oltea Doamna” din Dolhasca, prof. Adriana Caliniuc de la Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava și doamna prof. Maria  Bilivska Goshovska de la Școala Arts JAM Cernăuți, Ucraina.

Aceştia au puncta după regulamentul stabilit, pe criteriile: realizare tehnică, realizare stilistică, interpretare şi prezenţa scenică.

La ciclul învățământ primar au evoluat 13 elevi, la ciclul gimnazial au participat 18 elevi, iar la liceu au evoluat pe scenă 21 elevi.

După ce au debutat toți elevii înscriși în competiție, juriul a deliberat clasamentul final:

Secțiunea învățământ primar:

Locul I: Jacot Filoteea de la Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava și Hojbotă Petruța de la Palatul Copiilor din Suceava,

Locul II: Grigorean Andreea și Bogdan Albert de la Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava;

Locul III: Vega Anastasia de la Școala Gimnazială ”Bogdan Vodă” Rădăuți, Miller Varvara și Vozaniac Kateryna de la Școala Arts JAM Cernăuți – Ucraina.

Secțiunea învățământ gimnazial:

Locul I special al juriului: Pitariu Lavinia de la Liceul Tehnologic ”Oltea Doamna” din Dolhasca,

Locul I: Piontyk Vlada de la Școala Arts JAM Cernăuți, Ucraina, Axinia Diana de la Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava, Grumeza Denisa de la Liceul Tehnologic ”Oltea Doamna” din Dolhasca – instituționalizată la Centrul de Plasament ”Sf. Gheorghe” Dolhasca, Pleșca Raluca de la Liceul Tehnologic ”Oltea Doamna” din Dolhasca – instituționalizată la Centrul de Plasament ”Sf. Gheorghe” Dolhasca,

Locul II: Barac Bologa Rafaela de la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, Pânzaru Vlad de la Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Suceava, Ilisei Ioana de la Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava, Beraru Alexandra de la Școala Gimnazială nr.3 Suceava,

Locul III: Bogdan Andreea de la Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava, Chisăliță Andrei de la Liceul Tehnologic ”Oltea Doamna” din Dolhasca,

Secțiunea învățământ liceal:

Locul I special al juriului: Timoci Alexandra de la Colegiul Tehnic ”Lațcu Vodă” Siret și Betsa Daniela de la Școala Arts JAM Cernăuți, Ucraina;

Locul I: Golean Rareș de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava; Anichiforesei Ștefana de la Colegiul Național ”Nicu Gane” Fălticeni, Preskure Nadia de la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava,

Locul II: Bucătariu Dragoș de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Cizmaru Ștefan de la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava;

Locul III: Florescu Teodora de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, Oniga Adrian de la Liceul Tehnologic ”Oltea Doamnă” Dolhasca, Bandol Iasmina de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Ciobotari Beatrice Anamaria și Gârtan Alexandra Mihaela de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava.

Marele Premiu “Vocea Bucovinei”: fiind an centenar, juriul a acordat 2 trofee Vocea Bucovinei ediția a V-a, 2018

– Pop Alessia Valeria de la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava;

– Banar Dmytro de la Școala Arts JAM Cernăuți, Ucraina.

 

Juriul de specialitate a acordat mențiuni celorlalți elevi participanți.

Premiile oferite au fost: medalii, diplome, cupe, și cadouri.

Sponsori:Shopping City Suceava, Carrefour Suceava, S.C. Sav Com S.R.L. Șcheia, S.C. Georom Impex S.R.l., Mado Corporation, Tipografia Manifest Suceava, Sport Center Suceava, Container, Anamaria Zlataru make up.

Echipa de coordonare a evenimentului a fost constituită de: prof. Biatrice-Liliana Choleva – Director al Palatului Copiilor, prof. Loredana-Mihaela Ceică – inspector şcolar, prof. Narcisa-Daniela Ștefănescu – Coordonator al Asociația ”EUROACTIV”, și, voluntarii Asociației “EUROACTIV”: prof. Mihai Greciuc, Cerasela Iacobăț, Adina Lungu, Sebastian Ojică, Silvestru Grădinaru, Rania Kutkut, Toma Ungureanu, Alessandra Jucan și psih. Constantin Alecsa – președintele Asociației ”Alecs Group”.

Concurs „VOCEA BUCOVINEI” din 16 iunie 2018. Rezultatele ediției a V-a, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Timp liber
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava