Concert pascal
MOPAN Suceava

Șeful Departamentului de Istorie Modernă din cadrul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” Iași, dr. Mihai Ștefan Ceaușu originar din Rădăuți, va primi titlul de ”Cetățean de onoare” al județului Suceava. Inițiativa aparține președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, și va fi aprobată în ședința de luni, 30 octombrie, a deliberativului județean.

Titlul îi va fi conferit anul viitor în cadrul manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri. ”Doctor în științe istorice, cercetător științific gradul I,  șef al Departamentului de Istorie Modernă din cadrul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” Iași, membru al unor renumite comisii și asociații de specialitate, membru al redactiilor/colegiilor revistelor de specialitate din Romania, conducător științific de doctorate, domnul dr. Mihai – Ștefan Ceaușu s-a născut pe data de 9 februarie 1952, la Rădăuți, județul Suceava.

A urmat studiile liceale la Rădăuți și Vicovu de Sus și apoi pe cele ale Facultății de Istorie – Filozofie din cadrul Universității „AI. I. Cuza” din Iași, specialitatea istorie.  A efectuat  stagii de documentare și specializare în Franta, Austria, Polonia și Germania și a participat la numeroase reuniuni științifice intemationale avand ca tema istoria Bucovinei.

Pentru activitatea desfășurata, i-a fost acordată „Diploma de Onoare” a Directiei Generale a Arhivelor Naționale a Romaniei, pentru activitatea depusa în cadrul arhivelor și pentru merite deosebite de punere în valoare a documentelor din Fondul Arhivistic National, iar în anul 2006 a primit Premiul „Dimitrie Onciul” al Academiei Romane pentru lucrarea: „Parlamentarism, partide și elita politicii în Bucovina habsburgică (1848-1 918)”. Activitatea de cercetare a domniei sale a avut în vedere evoluția istorică a oraului medieval moldovean și a celui bucovinean, în perioada stapanirii habsburgice, prin prisma modelului oferit de istoria orașului Suceava, vechea capitala a Tarii Moldovei.

Rezultatele activitătii de cercetare întreprinse de-a lungul timpului, cu precădere după anul 1990, s-au concretizat in participarea cu comuniciiri la peste 80 de simpozioane și sesiuni știintifice nationale ș i la peste 50 de reuniuni știintifice intemationale de prestigiu desfășurate in Austria, Bulgaria, Germania, Romania și Ucraina”, se spune în expunerea de motive a proiectului de hotărâre de Consiliu Județean.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava