MOPAN Suceava

Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a discutat luni după amiază, timp de aproape patru ore, cu reprezentanţii mediului de afaceri suceveni. La întâlnire au participat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, Nicolae Troaşe, dar şi unii dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din judeţ. Alături de Gheorghe Flutur, la discuţiile cu oamenii de afaceri au fost prezenţi prefectul Constantin Harasim, precum şi şeful Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, Doina Naum, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei, precum şi reprezentanţi ai mai multor instituţii descentralizate.
După întâlnire, Gheorghe Flutur a ţinut să precizeze că a dorit să discute despre problemele oamenilor de afaceri pentru găsirea soluţiilor prin care mediul de afaceri din judeţul Suceava să devină unul mai prietenos.


„După cum se ştie, mai multe cercetări au arătat că mediul economic cel mai prietenos pentru oamenii de afaceri în România este la Timişoara, apoi urmează Cluj şi Bucureşti. Noi, Suceava, stăm undeva departe. Astfel, am lansat o întrebare. Ce trebuie să facem fiecare dintre noi, administraţia publică locală sau judeţeană, instituţii ale statului sau chiar de oamenii de afaceri, pentru a avea în judeţ un mediu de afaceri mai prietenos. Şi asta pentru că intenţia este să încurajăm mediul de afaceri să se dezvolte, să apară investitori noi şi să protejăm capitalul românesc care din punctul medu de vedere trece prin momente grele”, a declarat preşedintele CJ Suceava. Gheorghe Flutur a subliniat că în urma discuţiilor s-a convenit ca între Consiliul Judeţean Suceava şi Camera de Comerţ să fie încheiat un parteneriat, prin care mediul de afaceri sucevean să sprijine promovarea brandurilor din judeţ, dar şi marele proiect „Hai în Bucovina”.


Gheorghe Flutur a precizat că oamenii de afaceri au ridicat mai multe probleme, acestea fiind preluate de către reprezentanţii instituţiilor statului prezenţi la discuţii, dar şi că la Suceava vor fi invitaţi să fie prezenţi ministrul finanţelor, Anca Dana Dragu şi vicepremierul şi ministrul economicei, Costin Borc. Una dintre problemele semnalate de oamenii de afaceri, în special de transportatori, este cea a costurilor uriaşe pentru asigurări. „Cei din Braşov înţeleg că au ieşit în stradă din cauza costurilor ridicate ale asigurărilor. Sigur, asta este o problemă naţională şi va trebui discutată şi cu parlamentarii de Suceava, dar oamenii s-au plâns oamenii problemă. Apoi, în special fermierii au o problemă legată de TVA, şi aşteaptă o îmbunătăţire a legislaţiei, pentru că intrările lor sunt cu valori ale TVA mult mai mari, iar ieşirile sunt cu valori mult mai mici. Şi atunci există o problemă de costuri la fermieri şi crescătorii de animale, iar pentru industria alimentară se creează mari probleme”, a declarat Flutur. El a mai spus că mai mulţi oameni de afaceri au semnalat faptul că nu mai au de unde să angajeze meseriaşi.

Şeful CJ Suceava a spus că oamenii de afaceri afirmă că mai uşor găsesc să angajeze ingineri sau economişti, şi le este mult mai greu să găsească meseriaşi. Gheorghe Flutur a spus că pentru rezolvarea acestei probleme trebuie ca împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţeană „să dăm drumul la şcolile profesionale”, pentru că pe piaţa muncii se caută meseriaşi. De asemenea, Flutur a arătat că este unul dintre cei care a sprijinit adoptarea legii prin care 51% dintre produsele vândute în marile magazine să fie româneşti, adăugând că unii dintre cei prezenţi la discuţii şi-au exprimat temerea că pe piaţă vor ajunge produse din străinătate, dar care vor fi doar ambalate în România. „S-a discutat despre legea cu 51% produse româneşti în marile magazine şi s-a pus problema dacă suntem pregătiţi şi dacă ei sunt pregătiţi să furnizeze aceste produse. Se aşteaptă normele de aplicare ale acestei legi, şi precizez că am fost şi sunt un susţinător al acestui act normativ, şi a ideii de a intra pe piaţă produse româneşti. Unii agenţi economic şi-au exprimat îngrijorarea ca nu cumva să vină să le împacheteze în România, să scrie împachetat în România, dar să provină tot din afară şi să intre în cei 51%”, a declarat preşedintele CJ Suceava.


În acelaşi timp, Gheorghe Flutur le-a transmis oamenilor de afaceri că instituţia pe care o conduce se preocupă de dezvoltarea infrastructurii, el subliniind că una din priorităţile sale din perioada următoare va fi şi căutarea de parteneri pentru linii de transport mărfuri de tip cargo de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” precum şi stabilirea unui parteneriat cu unele lanţuri care să poată exporta produse procesate în judeţul Suceava
„S-a mai discutat mult şi despre problemele oamenilor de afaceri legate de legislaţia stufoasă şi de lipsa de voinţă în ceea ce priveşte simplificarea acesteia, şi mai ales cea fiscală. Am discutat despre monopoluri şi despre pericolul în care se află capitalul românesc, care uneori este secerat de unele monopoluri, fie că vorbim de industria alimentară sau a lemnului. Au fost întrebări şi probleme legate de etica controlului, şi unii au reclamat controalele abuzive. La final, cred că că au fost teme importante, şi propunerea mea a fost să invităm la Suceava miniştri la Guvern care să dea răspunsuri la aceste întrebări, şi care să ia notă pe anumite probleme”, a declarat Flutur.

Nu în ultimul rând, el a spus că în cadrul şedinţei de ieri s-a stabilit promovarea unui proiect de hotărâre de Consiliu Judeţean pentru aprobarea încheierii unui parteneriat între administraţia judeţeană şi Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, pentru promovarea brandurilor din judeţul Suceava, Gheorghe Flutur subliniind că instituţia pe care o conduce are o deschidere totală faţă de colaborarea cu mediul de afaceri sucevean. Preşedintele CJ Suceava a mai adăugat că în cadrul discuţiilor s-a stabilit ca în perioada următoare să fie intensificate relaţiile din CCI Suceava şi Camera de Comerţ şi Industrie din regiunea Cernăuţi, din Ucraina.


De asemenea, preşedintele CCI Suceava, Nicolae Troaşe, a apreciat modul în care a decurs întâlnirea de luni după amiază între administraţia judeţeană şi mediul de afaceri suceavean. Nicolae Troaşe a subliniat că pentru perioada următoare, atât el cât şi întreaga conducere a CCI Suceava îşi doreşte o repoziţionare a acestei instituţii, în sensul de a fi mult mai aproape de oamenii de afaceri din judeţ, dar şi de a prelua problemele acestora şi a le transmite spre rezolvare instituţiilor statului abilitate. El a precizat că îşi doreşte o intensificare a relaţiilor cu instituţia similară din Cernăuţi, dar şi cu celelalte Camere de Comerţ din judeţele limitrofe, în special cu cea din Botoşani.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava