Concert pascal
MOPAN Suceava

Cele două reprezentante ale județului Suceava în seria I din Campionatul Național de Volei pentru cadeți, CSȘ Nicu Gane din Fălticeni și LPS Suceava, au reușit să se califice la turneul semifinal. Recent, cele două echipe au disputat ultima etapă din returul sezonului regulat, rundă înaintea căreia ambele formații erau calificate și matematic.

Cadeții de la Liceul cu Program Sportiv Suceava, pregătiți de antrenorul Tudor Orășanu, au pierdut cu scorul de 1–3 pe teren propriu confruntarea cu CSȘ Botoșani, echipă care mai are o restanță de disputat și v-a termina mai mult ca sigur pe primul loc în serie, deoarece primește un punct bonus în plus față de Fălticeni, pentru două talii. Sucevenii au câștigat primul set și au avut un joc foarte bun și-n prima jumătate a setului doi, dar mai apoi au scăzut în joc și au pierdut până la final, în fața unei echipe ce avea nevoie de victorie.

În această ultimă etapă din retur, echipa CSȘ Nicu Gane Fălticeni, pregătită de antrenorul Marius Stan, a reușit a șaptea victorie, din tot atâtea meciuri disputate, 3–1 la seturi pe terenul ultimei clasate, CSȘ Bacău. Fălticenenii au câștigat primele două seturi la 18 și la 17, iar mai apoi l-au pierdut la 21 pe al treilea și-au încheiat meciul în setul patru, după 25–14. În ciuda faptului că au șapte victorii din șapte meciuri, elevii antrenorului Marius Stan pot să termine grupa pe locul II, și asta deoarece botoșănenii mai au o restanță pe care n-au cum să n-o câștige și la fiecare meci din sezon au primit cu un punct în plus față de „Nicu Gane”, deoarece au avut doi jucători cu talie în teren, față de numai unul cât a avut echipa lui Marius Stan. În ciuda acestui fapt, tehnicianul voleibaliștilor de la Fălticeni s-a arătat mulțumit de evoluția echipei sale, chiar dacă în unele meciuri a avut o evoluție oscilantă, mai ales pe început de meci. Mai mult, Marius Stan este de părere că greul abia acum începe, deoarece la turneul semifinal vor fi adversari mai dificili și de aceea speră ca echipa să ajungă într-o formă cât mai bună, chiar dacă va urma o pauză lungă, neprogramată de echipele de club, de două luni.

Rezultatele ultimei etape din retur
LPS Suceava – CSȘ Botoșani 1–3
CSS Bacău – CSȘ Nicu Gane Fălticeni 1–3
LPS Piatra Neamț a stat

Clasament
1. CSȘ NG Fălticeni 8 7 1 0 0 23
2. CSȘ Botoșani 7 5 0 1 1 20
3. LPS Suceava 8 3 0 1 4 16
4. LPS VCM Piatra Neamț 7 2 0 0 5 11
5. CSȘ Bacău 8 0 1 0 7 -5

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava