Concert pascal
MOPAN Suceava

CSU din Suceava a început un program de consolidare a lotului pentru viitorul sezon al Ligii Naționale la handbal masculin. În ultima săptămână lucrurile au dat în ”clocot”, conducerea universitarilor anunțând nu mai puțin de patru transferuri, Adrian Tîrzioru, Alexandru Bologa, Leonard Ştefan și Cemal Kutahya.

Cea mai interesantă apariție este cea a lui Adrian Tîrzioru care a jucat nu mai puțin de cinci sezoane la CSU din Suceava fiind unul dintre principalii marcatori.

O altă achiziție importantă este cea a interului stânga Alexandru Bologa. În vârstă de 24 de ani, la 1,94 metri și 100 de kilograme, Alexandru Bologa evoluează pe posturile de apărătorcentral și inter stânga și are în CV echipe precum Minaur Baia Mare, HC Dobrogea Sud Constanța, CSM Bacău sau CSM Făgăraș.

Tot 24 de ani are și pivotul Leonard Ştefan, care are 1,88 metri înălțime și o greutate de 90 de kilograme, iar în trecut a mai jucat pentru prim-divizionarele Poli Timișoara, Minaur Baia Mare și CSM Făgăraș.

Cea de-a patra nouă apariție în lotul grupării CSU din Suceava este cea a internaționalul turc Cemal Katahya. Acesta are 30 de ani, evoluează pe postul de inter dreapta și a fost adus de la Beykoz Belediye Hentbol, ocupanta locului al treilea în Super Liga Turciei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava