Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PSD de Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, aduce o serie de precizări importante despre Legea privind PREVENIREA separării copilului de familie arătând că în prezent asistăm la o încercare de manipulare a opiniei publice din România pe tema acestui proiect de lege ”care își propune să prevină, atenție – să prevină!, separarea copilului de familie”.

” „Îți vor lua copiii cu forța și îi vor vaccina!”. Am primit și eu astfel de mesaje false și mă întristează să văd politicieni care susțin aceste teorii care nu au legătură cu realitatea, cu intențiile legiuitorului de a reduce numărul copiilor abandonați. Legea privind prevenirea separării copilului de familie este o lege inițiată de Ministerul Familiei cu scopul de a sprijini familiile vulnerabile pentru a-și crește copiii ACASĂ, alături de părinții și frații lor”,a  spus Adomnicăi.

Parlamentarul social democrat a subliniat că inițiativa legislativă a apărut pe fondul unor statistici alarmante: România este pe locul I în Europa la mame minore; România este pe locul I în Europa la numărul de copii care trăiesc în sărăcie; România este fruntașă în Europa la abandon școlar! La fel este la mortalitatea infantilă. De asemenea, aproape 40% dintre copiii care au ajuns în grija statului sunt acolo din cauza sărăciei din familie, nu pentru că ar fi fost abandonați sau nedoriți!

”Această lege își propune să sprijine copiii aflați în situații de vulnerabilitate și să îi ajute în mod real să rămână alături de părinții și frații lor”, a precizat Adomnicăi. Controversele pe seama acestui proiect de lege, a adăugat Mirela Elena Adomnicăi,  s-au concretizat în trei acuzații rostogolite în spațiul public.

Cele trei acuzații false despre lege rostogolite în spațiul public 

Una dintre acuzațiile false spune că “Statul va lua din familie copiii nevaccinați”. ”Legea prevedea că statul are obligația de A SPRIJINI familia care din diverse motive nu a reușit să ofere copiilor vaccinurile din schema națională de imunizare adresată nou-născuților și copiilor (care nu este obligatorie!!!)  Nu se vorbește de nici o obligație de vaccinare, iar prevederea nu are nici o legătură cu vaccinarea anti-Covid, cum au lăsat unii să se înțeleagă. Pentru a opri aceste îngrijorări, s-au purtat discuții cu ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, iar săptămâna viitoare Camera Deputaților va elimina articolului respectiv, chiar dacă era vorba doar despre informarea părinților”, a explicat deputatul PSD de Suceava.

A doua acuzație falsă spune că  “Statul va lua copiii de lângă părinții săraci sau cu dizabilități”. ”Legea prevede AJUTORAREA, NU OBLIGAREA acestor părinți, astfel încât să își poată crește copiii ACASĂ, cu toate mijloacele necesare unei dezvoltări normale. Pentru copiii din aceste familii Legea prevede Centre de Zi, unde vor putea beneficia de masă caldă și îndrumare educațională și psihologică,  urmând ca în fiecare zi, după program, să revină acasă, în familie, alături de părinții lor. Există multe situații tragice în care părinții decid, din cauza sărăciei, să își trimită copiii în centrele instituționalizate, intervenind separarea de frații lor sau de familie pe durate lungi. Prevederea legală instituie centrele de zi, care mențin copilul în familie!”,a  spus Adomnicăi.

Un alt subiect controversat, a arătat aceasta,  a fost legat de înființarea unei baze de date cu informații despre toți copiii vulnerabili din România, denumită Observatorul național al copilului. ”Și în această privință s-a decis ca înscrierea copilului în această bază de date, pentru a beneficia de alimente, haine, rechizite, sprijin la teme, se va face exclusiv cu acordul părinților”, a menționat parlamentarul social democrat.

Societatea civilă invitată să își prezinte amendamentele referitoare la această lege la adresa de mail: relatiipublice@mfamilie.gov.ro

”Dragi părinți, Legea prevenirii separării copilului de familie nu a apărut peste noapte, a fost în consultare publică luni la rând la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, iar ulterior în dezbaterea Senatului. La Camera Deputaților s-a decis retrimitea legii la comisii tocmai pentru că ne dorim să nu existe articole care pot crea neînțelegeri sau să lase loc interpretărilor eronate. Invit societatea civilă să își prezinte amendamentele referitoare la această lege la adresa de mail: relatiipublice@mfamilie.gov.ro. Dorim o lege accesibilă și complet transparentă, care să producă reale schimbări în sistemul de protecție a copiilor și familiilor aflate în dificultate”, a conchis Mirela Elena Adomnicăi.

Deputatul Mirela Adomnicăi vine cu precizări importante despre Legea privind PREVENIREA separării copilului de familie. ”Scopul legii este acela de a sprijini familiile vulnerabile pentru a-și crește copiii ACASĂ, alături de părinții și frații lor”, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava