Concert pascal
MOPAN Suceava

Militarii Gărzii de Intervenție Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Brăiești, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în localitatea Capu Codrului.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la anexele unei proprietăți, focul fiind propagat și la o construcție din gospodăria învecinată, existând pericolul de extindere la vecinătăți.

Incendiul a fost lichidat la ora 17:15.

Primului proprietar i-au ars adăpostul de animale și depozitul de furaje, corp comun, pe aproximativ 130 mp, un tractor agricol și alte bunuri din gospodărie. S-au degradat obiecte de mobilier, acoperișul și pereții exteriori ai locuinței.

La a doua gospodărie, au ars aproximativ 40 mp dintr-un perete al adăpostului de animale și 10 mp de azbociment de pe acoperișul construcției. S-au degradat 4 ferestre și o ușă (tâmplărie din PVC) de la casa de locuit.

Incendiul a izbucnit din adăpostul de animale al primului prorprietar, cel mai probabil din cauza uniu foc deschis în spații închise.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat cele două case de locuit și restul anexelor gospodărești.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava