MOPAN Suceava

Primul sucevean care s-a vaccinat anticovid, medicul șef al secției de boli infecțioase din cadrul Spitalului Județean Suceava, dr. Monica Terteliu, a declarat, după administrarea primei doze, că pentru ea acest vaccin reprezintă o speranță că lucrurile vor reveni la normal. Dr. Monica Terteliu a spus că este o onoare faptul că a fost prima persoană din județul Suceava care s-a vaccinat împotriva acestui virus. „M-am vaccinat fără a sta pe gânduri, pentru că de 10 luni de zile tratăm pacienți, pe unii cu succes, pe alții i-am pierdut. Și în această perioadă tot timpul am sperat că va apărea vaccinul pentru a ne putem întoarce la ceea ce făceam noi înainte. Să tratăm toată patologia de boli infecțioase. Nu numai pacienții covid. Aștept momentul când vom putea interna în spital și pacienții cronici de boli infecțioase. Aștept momentul când vor putea veni și pacienții pediatrici cu altă patologie decât Covid la boli infecțioase. Aștept, nu în ultimul rând, să îmi strâng bunica în brațe fără a purta mască pe față. Aștept să ajung acasă mult mai devreme față de cât am făcut-o până acum. Aștept ca totul să se termine cu bine pentru că, da, acest vaccin este un prim pas de speranță”, a spus dr. Monica Terteliu. Ea a precizat că în condițiile în care a fost infectată de două ori cu acest virus și nu a dezvoltat anticorpi, acest vaccin „este o piatră de temelie că va fi mai bine”.

Dr. Monica Terteliu a spus că înainte de a lua decizia de a se vaccina s-a documentat despre ce înseamnă acest vaccin. „Orice medic responsabil face acest lucru. Am citit atât prospectul, studiile care au fost publicate și decizia a fost simplă”, a precizat mediul șef al secției de boli infecțioase.

Ea a avut și un mesaj pentru cadrele medicale care nu vor să se vaccineze sau sunt încă sceptice. „O bună informare din partea noastră a medicilor ar face ca aceștia să se răzgândească și să efectueze vaccinul. Și nu numai să-l efectueze, dar și să-l promoveze. Colegii noștri ar trebui să vină alături de noi în secțiile de boli infecțioase, de ATI și să vadă ritmul în care se lucrează, speranța pacienților atunci când te văd intrând în salon că totul va fi bine și nevoia acestora de a le da o siguranță”, a declarat Monica Terteliu.

Dr. Dan Teodorovici: „Recomand la toată lumea să se vaccineze”

Un alt medic sucevean care s-a numărat printre primele cadre medicale vaccinate anticovid, dr. Dan Teodorovici, a declarat că se simte bine și recomandă la toată lumea să facă același lucru. „Mă simt bine. Nu am nici o reacție adversă momentan. Recomand la toată lumea să se vaccineze, mai ales celor care sunt în categoria de risc. Să ne putem întoarce la normal. Spitalele să poată redeveni deschise pentru toată lumea. Să accepte mai mulți și să terminăm odată cu pandemia”, a spus dr. Dan Teodorovici de la Unitatea de Primire a Urgențelor Suceava după ce s-a vaccinat anticovid.

Dr. Monica Terteliu după ce s-a vaccinat anticovid: „Pentru mine este o speranță că lucrurile vor reveni la normal”, 5.2 out of 10 based on 32 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.2/10 (32 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava