Echipa Universității din Bochum și-a luat revanșa în fața formației USV Suceava

Echipa USV Suceava a pierdut primul meci al turneului pentru locurile V-VIII la Campionatul European de handbal masculin. Evoluând modest, mai ales în apărare, sucevenii au pierdut la un gol diferență în fața grupării care a reprezentat Universitatea din Bochum. Germanii și-au luat astfel revanșa după ce în grupă au cedat tot la un gol diferență în fața elevilor lui Adrian Chiruț.
Tehnicianul sucevean a încercat să folosească cât mai mult tinerii jucători care au rămas la CSU Suceava după ”exodul” de la finele sezonului trecut al Ligii Naționale, dar s-a văzut că tinerii încă nu sunt copți pentru duelurile de calibru. În atac situația a fost acceptabilă, însă apărarea a fost departe de adevăr, la fel ca și prestația modestă a portarului Duman. Oricum, sinceri să fim, componența echipa USV Suceava a fost departe ca valoare față de cea din anii trecuți.
În mod cert, lăsând la o parte această competiție mai mult de amatori, va trebui mult de muncit pentru formarea unei echipe competitive care să aibă pretenții de a reveni în Liga Națională.
Pentru echipa USV Suceava în disputa cu Universitatea din Bochum au jucat: Duman, Bobeică – Pintilei (4), Alupoaie (5), Potera (1), Tofănel (2), Sandu Mihai (5), Costea (3), Oancea (7), Hariton, Cozorici (8).