Executivul a adoptat, în ședința de astăzi, un proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada viitoarei vacanţe parlamentare.

Astfel, Guvernul va putea să emită ordonanţe (n.n ordonanțe simple) în domenii care nu fac obiectul legilor organice, în perioada cuprinsă între încheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2019, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2020.

Domeniile în care Executivul va putea emite ordonanțe simple sunt: finanțe publice, economie, energie și mediu de afaceri, lucrări publice, dezvoltare și administrație, afaceri interne, transporturi, infrastructură și comunicații, cultură, fonduri europene, sănătate.

În domeniul finanțelor publice, Guvernul are în vedere adoptarea unor ordonanțe care vizează: regimul insolvenței pentru instituțiile de credit, datoria publică, Codul Fiscal, Codul de procedură fiscală, legislația în domeniul ajutorului de stat, cea privind plata defalcată a TVA, plata cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.114/2018.

În domeniul economiei și energiei, Guvernul își propune modificarea legislaţiei privind activităţile nucleare, conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale ale unor operatori economici din industria de apărare, diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria națională de apărare; Legea privind eficienţa energetică, Legea energiei electrice şi a gazelor naturale, Legea concurenței, legislaţia privind gestionarea deşeurilor radioactive.

În domeniul lucrărilor publice, Executivul îşi propune să modifice legislaţia privind performanţa energetică a clădirilor, cea referitoare la organizarea Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor în anul 2021 şi a recensământului agricol în 2020; modificarea legislaţiei privind activitatea penitenciarelor, legislaţia privind scoaterea la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, legislaţia privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii „C.N.I.” – S.A, legislaţia privind parteneriatul public-privat.

În domeniul afacerilor interne, Exectivul are în vedere modificarea legislației privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetăţenilor români, cea privind regimul pașapoartelor precum și pe cea referitoare la circulaţia pe drumurile publice.

În domeniul transporturilor, Guvernul își propune să modifice legislația privind tarifele de trecere pe rețeaua de drumuri naționale, regimul drumurilor și transportul naval, iar în domeniul culturii modificarea unor acte în vederea protejării patrimoniului cultural mobil, arheologic și a monumentelor istorice, dar și pentru buna funcționare a instituțiilor publice de cultură.

În domeniul sănătății, modificările ar putea viza Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și reglementările privind medicamentele și dispozitivele medicale.

Totodată, Executivul și propune prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere și adoptare Parlamentului.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
PNL - Gheorghe Flutur
PNL - Ion Lungu - Lucian Harsovschi
PSD - Mirela Adomnicai
PSD - Dan Cusnir
PMP - Bogdan Codreanu
PMP - Marian Andronache
PRO România - Alexandra Harja Samsonescu
SAV-COM Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava