Concert pascal
MOPAN Suceava

Promotoare consecventă a tematicilor filatelice care au ca subiect frumuseţile şi bogăţiile naturale ale României, Romfilatelia introduce în circulaţie miercuri, 12 ianuarie a.c., emisiunea de mărci poştale Parcuri Naționale din România, Parcul Călimani.

Emisiunea filatelică ilustrează în cele patru mărci poștale, componente ale faunei zonei: vânturelul roșu, râsul, cerbul și jderul de copac.

Parcul Național Călimani definește o arie protejată, de interes național, situată în partea central nordică a României, pe teritoriile administrative aparținând județelor Mureș, Suceava, Harghita și Bistrița- Năsăud.

Prima propunere de instituire ca parc național s-a înregistrat în anul 1975, iar declararea ca arie protejată a fost legiferată în anul 2000.

Parcul Călimani reunește o zonă montană cu forme de relief diversificate: vârfuri, abrupturi stâncoase, chei, văi, doline, măguri, ponoare, poiene, cu suprafețe naturale acoperite cu păduri, pășuni și pajiști.

„Cu această ocazie, Romfilatelia vă invită în lumea minunată a timbrelor românești într-o călătorie în zona munților și a parcului național Călimani pentru a putea admira fauna specială specifică acestei zone. Romfilatelia mulțumește reprezentanților Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Parcului Național Călimani și Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București, pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale”, se arată într-un comunicat de presă.

Emisiunea filatelică este formată din patru timbre, patru minicoli, două plicuri prima zi și o mapă filatelică specială iar acestea vor fi disponibile începând de miercuri, 12 ianuarie 2022, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava