Concert pascal
MOPAN Suceava

La data de 3 martie orele 12.10, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Marginea au oprit pentru control autoturismul ce se deplasa pe drumul comunal strada Teiului de pe raza comunei Marginea. Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 17 ani, domiciliat în Marginea, acesta oprind autoturismul pe partea dreaptă a carosabilului, iar la vederea organelor de poliție aplecându-se în jos, ulterior trecând pe scaunul pasagerului, deși se afla singur în autoturism. Au fost efectuate verificări în bazele de date constatându-se faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto. Fiind întrebat cu privire la împrejurările în care a intrat în posesia autoturismului, tânărul a precizat faptul că l-a luat din fața imobilului unde locuiește, fără știrea fratelui său, sau a altor persoane. În cauză urmează a se efectua cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335, alin. 1 din Codul penal, și furt în scop de folosință, faptă prevăzută și pedepsită de art. 230, alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava