Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că în județ sunt aprobate proiecte în valoare de 16,5 milioane de euro prin programul finanțat cu fonduri europene „România atractivă”. Gheorghe Flutur a precizat că astăzi, la Consiliul Județean a avut loc o întâlnire de lucru la care a participat secretarul de stat din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Csilla Hegedüs, precum și beneficiari de proiecte finanțate prin acest program din județele Suceava, Iași, Botoșani, Neamț și Vaslui. Gheorghe Flutur a spus că la nivelul județului Suceava sunt finanțate 17 proiecte prin acest program.

El a arătat că CJ Suceava are încheiat un parteneriat încheiat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților prin care au fost promovate și aprobate mai multe proiecte pentru reabilitarea unor mănăstiri și biserici de lemn. „La mănăstiri mă refer la Arbore, Humor, Râșca, Slatina, recent Mănăstirea Teodoreni și Solca. Sunt câteva din ctitoriile din județul Suceava care beneficiază de bani europeni, alături de bisericile de lemn din Horodnic de Sus, Mănăstioara, din Udești, Rădășeni, Botoșana, Colacu și Fundu Moldovei. De asemene sunt și alte tipuri de proiecte. Mă refer la păstrarea arhitecturii tradiționale din satele Ciocănești, Brodina, Straja. Aici opt clădiri, gospodării tradiționale vor fi refăcute pe bani europeni. De asemenea, avem proiecte pe gastronomia din ținutul Bucovinei, în Câmpulung Moldovenesc și gastronomie specifică huțulilor la Moldova Sulița și Fundu Moldovei”, a spus președintele CJ Suceava. El a adăugat că în cadrul întâlnirii de astăzi a solicitat găsirea unor soluții pentru finanțare cu fonduri europene a unui proiect pentru ruta culturală „Drumul lui Ștefan cel Mare”.

„În contextul în care la Suceava au fost prezenți beneficiari și din județele Botoșani, Iași, Vaslui și Neamț am adresat o rugăminte ministerului pentru a găsi soluții de finanțare pentru Drumul lui Ștefan cel Mare. De asemenea, la Ministerul Culturii am solicitat pe noul plan național strategic să fie eligibile și biserici din mediul rural. Multe dintre ele sunt într-o stare avansată de degradare și au nevoie de consolidare, de fortificare și pot fi create posibilități pe fonduri europene”, a mai spus Gheorghe Flutur. El a arătat că județul Suceava, un județ cu multe biserici și mănăstiri devine atractiv și prin aceste investiții care se fac pentru consolidarea acestora.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava